Succes răsunător al operei Oedip

Vasile PRUTEANU

Eveniment major în viața culturală a Bacăului, Festivalul internațional „Zilele muzicii contemporane” și-a programat, joi, punctul central al desfășurărilor sale, pus de compozitorul Liviu Dănceanu sub „nimbul poeziei”. La Centrul Cultural „George Apostu”, Geo Popa a adunat floarea creației literare băcăuane într-o emoționantă manifestare pe tema poezie-muzică culminînd, seara, la Sala Ateneu, cu un adevărat regal de concerte. Sub îndrumările vii și active, izvodite din capacitatea și competența dirijorului italian Pieralberto Cattaneo, Filarmonica a dat măsura posibilităților ei de zile mari, conferind strălucire partiturilor „Entelechia” de Robert Helmschrott și a „Concertului pentru două piane și orchestră” de Francis Poulenc. Caracterizînd, în stil și particularități, execuția fiecăre lucrări, dl Cattaneo a impresionat prin siguranță tehnică, echilibru, vigoare sonoră, frazare și avînt tineresc, unit cu o abordare matură și înțelegere profundă a partiturilor. Aceste importante calități ale dirijorului au îngăduit și punerea în valoare a capacităților expresive ale pianistelor Mihaela Spiridon și Ozana Kalmuski – Zarea, soliste pentru muzica lui Francis Poulenc. Centrul evenimențial l-a constituit, însă, actul II al operei „Oedip” de George Enescu, lucrare așteptată de decenii îndelungate la simfonicul băcăuan.
Marea dramă lirică enesciană a apărut într-un timp în care genurile teatrului muzical căzuseră în dizgrație, apreciate ca arte convenționale rămase definitiv în trecut. Și deodată, cînd drama lirică părea mai discreditată, apar rînd pe rînd operele „Oedip” de George Enescu, „Wozzeck” de Alan Berg, „Electra” de Richard Strauss, „Ioana pe rug” de Honegger, „Privighetoarea” și „The Rache’s Progress” de Igor Stravinski, resuscitînd un gen aclamat, de-acum, în toate centrele culturale ale lumii. In muzica acestor mari opere se abandonaseră romantismul exacerbat de Wagner, verismul italian sau convenționalismul manifestat în secolul XIX. Compozitorii moderni abordau subiecte și compoziții de mare adîncime spirituală, obținînd un triumf remarcabil, mai ales după premiera lui Oedip din 1936 pe scena Operei Mari din Paris.
Dar, cine este „Oedip”? Este vlăstarul cuplului regal Laios-Iocasta, născut în urma consultării oracolului din Delfi, care îi prezisese cuplului că va avea un fiu ce-și va ucide tatăl și se va căsători cu propria sa mamă. Pentru ca destinul să nu se împlinească, Laios încredințează unui servitor de la palatul regal copilul nou născut, iar acesta îl atîrnă de călcîi într-un copac din pădure, lăsîndu-l în voia fiarelor. âl găsesc niște păstori din Corint și îl încredințează regelui și reginei acestui ținut. Oedip crește lîngă ei pînă în ziua cînd, simțind că aparține altui neam, pleacă la Delfi și află destinul ce îi e hărăzit. Se întoarce la Teba, oraș pustiit de un monstru ce îi păzea intrarea și devora pe toți cei ce nu știau răspunsul la ghicitoarea pe care le-o punea. Drumul lui Oedip s-a încrucișat cu cel al lui Laios, pornit și el la Delfi pentru a-l consulta pe divinul Apolo în privința calamităților produse de monstru. Carul lui Laios strivește piciorul lui Oedip, care, furios, îl ucide pe Laios. Fără să știe, Oedip și-a ucis tatăl. Ajuns la Teba răspunde șaradei Sfinxului – monstru tetramorf, cu picioare de taur, corp de leu, aripi de vultur și chip de femeie. Sfinxul coboară de pe stîncă și îi cedează puterea lui Oedip, care se căsătorește cu regina Iocasta ce promisese coroana și mîna ei celui ce va elibera orașul de Sfinx. Și, astfel, tot fără să știe, Oedip s-a căsătorit cu propria sa mamă. Dar, Teba e atinsă de sterilitate. Femeile nu mai nasc, animalele nu mai fac pui, pămîntul nu mai rodește, copacii se usucă de secetă. Cauza dezastrului? Asasinarea lui Laios! Pentru a-l afla pe ucigaș, Oedip îl consultă pe vizionarul Tiresias și află de la acesta că el, Oedip, este ucigașul căutat. âși scoate ochii, părăsește Teba și, călăuzit de Antigona, își începe lunga călătorie nocturnă spre Atica. La Colonas, Oedip e oprit de Erinii (zeițe păzitoare ale Infernului și Edenului), care îl introduc în lăcașul zeilor unde ajunge la cunoaștere, înțelepciune și iertare. Drama antică e cutremurătoare, iar muzica enesciană este de o forță copleșitoare.
Reluînd muzical tragediile lui Sofocle scrise în jurul mitului antic, George Enescu le-a contopit într-o singură operă în trei acte, de o impresionantă măreție. Scenă după scenă, Enescu a compus o muzică tulburătoare. Cea cu Sfinxul, de exemplu, tratată ca un Scherzo tumultuos este memorabilă, ca și trezirea orașului Teba unde mulțimile (corul) invocă dramatismul istoriei oedipiene, apoi episodul îndurerat al cercetării lui Oedip cu privire la originile sale și, în sfîrșit, imensa seninătate a deznodămîntului, în Colona, cînd orbul primește invitația de a se înapoia în oraș, absolvit – prin cunoaștere – de groaznica vinovăție. Mulțimile desfășoară în operă un rol capital, precum corurile din tragediile antice. Tratate polifonic, aceste coruri au o elocvență extraordinară, urzindu-se în ele, în mod îndrăzneț, portamento-ul și glisando-ul, modalități componistice preluate apoi de Schonberg în lucrarea „Sprachgesang”.
Simfonicul băcăuan s-a situat la înălțimea marei și impresionantei opere enesciene, secondat cu un minunat brio de corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași, dirijat de Doru Moraru. Colaboratori de prim-plan a avut simfonicul băcăuan în reputații soliști Ștefan Ignat, Pompei Hărășteanu, Adriana Alexandru, Florin Diaconescu, Mihnea Lamatic și Ecaterian Țuțu. O contribuție majoră în realizarea bravului concert enescian a avut-o Ovidiu Bălan, care a dat muzicii farmecul și forța ei particulară, cu o măiestrie dirijorală fin gradată, însuflețind cu aplomb un spectacol aplaudat cu generozitate de un public cucerit pînă la ultima fibră de sensibilitate. compoziții de mare adîncime spirituală, obținînd un triumf remarcabil, mai ales după prem

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!