Coloana vertebrală

Florin CRĂCIUN

Evenimentele din ultimii ani au demonstrat că problema cea mai importantă a societății românești actuale este crearea clasei de mijloc. Existența unei clase de mijloc este semnul maturității unei societăți și, totodată, garanția dezvoltării sale. România nu va reuși să intre în Europa fără o clasă de mijloc bine consolidată, iar Europa nu ne va accepta dacă nu vom demonstra că sîntem capabili să mergem pe picioarele noastre, fără să ne țină America sau altcineva de mînă. Europa nu vrea în nici un caz să mai crească bebeluși. A mai trecut prin acest lucru și s-a cam săturat, ori faptul că ne prezentăm ținîndu-ne de mîna Americii este un semnal de alarmă pentru europeni, deoarece ei știu că avem un „părinte” care ne poate abandona oricînd.
Uniunea Europeană a avut grijă de noi să învățăm să mergem pe propriile picioare, dar ea a pornit de la premisa că am fi sănătoși și normal dezvoltați. Avem deja mai bine de 15 ani și încă nu reușim să mergem în picioare fără să ne țină cineva de mînă. Orice copil, pentru a învăța să meargă singur, are nevoie de picioare și, mai ales, de o coloană vertebrală, sănătoase. Picioare mai avem noi cît de cît, însă coloana nu prea reușim să ne dăm seama dacă o avem sau nu!
Foarte rar am reușit să ne plimbăm de unii singuri pe marile bulevarde ale istoriei. Ne-a lipsit cam des coloana vertebrală! Am avut destul de rar ocazia să mergem fără să ne țină cineva de mînă. Ne-a lipsit adeseori verticalitatea, și nu pentru că nu ne-am fi dorit să fim liberi, ci pentru că am întîrziat cam mult cu mersul de-a bușilea, și cînd am vrut să ne ridicăm în două picioare nu prea ne-au mai lăsat vremurile. Am preferat atunci să ne căutăm puncte de spijin cît mai rezistente printre cei din jur. Așa am ajuns să ne împăcăm cu gîndul că nu va trebui niciodată să învățăm să mergem singuri. Unii chiar au avut grijă să ne facă să credem că nu vom putea vreodată să mergem în picioare fără să ne sprijinim de „mîna întinsă cu bunăvoință” de către ei și ne-au tot repetat acest lucru pînă când ne-a intrat în măduva oaselor. Avem încă sufletele vii și poate că aceasta este cea mai de preț comoară de care dispunem la ora actuală. Ar fi mare păcat să o risipim pe nimicuri, să o dăm pe mărgele și cioburi de oglinzi. Libertatea nu și-o poate permite oricine, ea îi este dăruită aceluia care se poate îngriji de ea și o poate menține în viață!
În această țară sînt mulți oameni care ar putea forma clasa de mijloc. Sînt încă mulți oameni cu bun simț, cu omenie. Ne lipsește însă puterea și voința de a ne uni eforturile. Se pare că este foarte greu să găsim un ideal comun care să ne însuflețească și să ne determine să ne unim, să ne simțim împreună. Problema este că sîntem izolați fiecare într-o lume a lui, în spatele unor scuturi protectoare. Sîntem destul de firavi în bunătatea noastră și ne-am lăsat copleșiți de toate mizeriile care sînt vînturate de o mînă de răzvrătiți și chinuiți ai sorții, dar care agitîndu-se atît de mult ne lasă impresia că ei ar reprezenta „majoritatea”. A venit timpul să îndrăznim să mergem pe picioarele noastre, să ne îndreptăm coloana, dar să o facem în așa fel încît cei care sînt pe „sus” să nu se simtă amenințați de ridicarea noastră. Dar dacă ne-am înălța în primul rînd prin puterea sufletelor noastre, ei nici nu vor băga de seamă acest lucru. Se vor mira cum de avem puterea de a zîmbi, de a fi fericiți, de a fi buni, de a fi omenoși! Trebuie să înțelegem că nu este de ajuns să fim buni, trebuie să fim buni la ceva! Trebuie ca această bunătate din noi să devină cu adevărat puternică pentru a aspira la verticalitate. unei clase de mijloc este semnul maturității unei societ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!