Avertizările meteo transmise vineri prevedeau căderi însemnate de precipitații la sfîrșit de săptămînă. Ploile care au început vineri seara nu au contenit pînă în noaptea de sîmbătă și duminică, creînd probleme serioase mai ales în comun în stînga Siretului. Podu Turcului și Glăvănești se numără printre cele mai afectate localități. Au fost inundate gospodării și terenuri agricole pe suprafețe considerabile. Apele au dat buzna în mai multe case, producînd panică printre oameni. Numai în Podu Turcului, viiturile au afectat 55 de gospodării și gospodării anexe și circa 1.000 de hectare de teren arabil, după cum a estimat primarul Cezar Forcoș. Pîrîul Zeletin și-a revărsat apele peste gospodăriile oamenilor, dar și peste drumurile comunei. Ieri, o echipă de la „Drumuri județene SA” a intervenit pentru curățarea drumului înămolit.
Ploile masive au afectat și la Glăvănești culturi agricole pe o suprafață de peste 100 de hectare. Gheorghe Tilibașa, primarul comunei Glăvănești, spune că au fost inventariate 71 de locuințe în care a pătruns apa, și că drumul care leagă satul Frumușelu de Glăvănești a fost acoperit cu mîl în proporție de 50 la sută. Viiturile au rupt cinci podețe, din care unul, din satul Putredeni, s-a dus de tot. „în unele case oamenii scoteau apa cu gălețile. Avem garduri rupte, beciuri astupate și multe păsări moarte. De asemenea, s-au mîlit toate canalele de scurgere ale SNIF-ului și ar trebui să intervină un greder pe drumurile afectate”, a spus Tilibașa. Acesta mai spune la primărie a venit un telefon de la Motoșeni prin care o doamnă anunța ca gornistul comunei să dea de veste oamenilor că urmează să se dea drumul la apa din lacul de la Motoșeni. „Au spus că vor elibera apa treptat dar, dacă plouă, ar putea fi pericol de noi inundații”, a arătat Tilibașa.
Și în satul Buda, din comuna Blăgești, precipitațiile abundente au scos apele din matca pîrîului Prăjoaia distrugînd 500 de metri din drumul județean care leagă Lespezi de comuna Blăgești. Apele au intrat în șapte locuințe. în unele locuri apa a ajuns la o înălțime de 20 – 45 de centimetri. Poliția din Buhuși și primăria din Blăgești au luat măsuri de salvare a animalelor și amenajări de diguri. Satul Lespezi din comuna Gîrleni are zece curți și grădini inundate. Apele au intrat și în curțile a zece obiective economice din același sat. Din cauza colmatării șanțurilor, apele au distrus și în comuna Căiuți aproximativ 100 de metri de drum.
La mai puțin de un an de zile de la viiturile care au rupt în două drumul din Asău, apele revărsate din matca pîrîului Asău au măturat din nou același drum. Deși primarul din Asău a înaintat anul trecut un proiect pentru consolidarea malului, acesta a fost respins de Guvern.
în comuna Tamași oamenii au făcut eforturi susținute să țină apele în frîu. Bernadin Tamaș, primarul din Tamași, spune că dacă ar mai fi ploat și ieri, cu siguranță inundațiile ar fi produs pagube însemnate. „Cantitățile de apă care s-a scurs de pe versanți au afectat foarte tare drumul județean din satul Gioseni. Am făcut 14 podețe, dar apele ne-au surclasat aici. Drumul a fost distrus pe o suprafață de 500 de metri pe porțiunea unde a băltit apa. Am stat cîteva ceasuri pentru stăvili apele pîrîului Alexăndroaia care, dacă iese din matcă, inundă peste 200 de case”, a spus primarul Tamaș.
(Bianca TOMESCU)
Pe raster
Prin apă, pe șosea
După 30 de ore de ploaie în continuu, apele învolburate ale
Cașinului și Oituzului au crescut în după-amiaza zilei de sîmbătă în
mod alarmant, inundînd multe terenuri arabile aflate în aval, atît în
Cașin și Bogdănești, cît și în apropierea Oneștiului. Șuvoaiele
puternice au adus, odată cu multe gunoaie, care fusese depozitate
pe albia acestor rîuri, și vreascuri, lemne și cioate aduse de
afluenții și torenții din zona montană a acestor cursuri de apă.
Unii afluenți au dat mari bătăi de cap în aceste zile ploioase de la
sfîrșitul săptămînii. Pîrîul Cuciur, afluent al Cașinului, datorită
înfundării cu aluviuni a unui pod ce traversează drumul județean
Onești- Mănăstirea Cașin, la trei kilometri de municipiul Onești, a
început să curgă, ca o adevărată vale, pe acest drum județean.
Acest fenomen a perturbat circulația în seara zilei de sîmbătă, cei
cu autoturisme trecînd cu mari emoții, pentru că apa avea o
adîncime și de o jumătate de metru. Șoseaua a devenit vale pe o
distanță de aproape 700 metri. Deși nivelul apei a scăzut, ea
curgea ieri în continuare pe șosea, și nimeni nu s-a arătat interesat
de rezolvarea acestei probleme.(Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.