Fermierii băcăuanii privesc cu alți ochi oportunitățile de finanțare de la UE

Administrator

Vineri, 6 mai, a început la Moinești seria de șase sisiuni de instruire în domeniul managementului proiectelor de dezvoltare a afacerilor în agricultură cu finanțare de la Comunitatea Europeană. Instruirea a fost concepută tot printr-un proiect finanțat, de această dată, de Banca Mondială și de Guvernul României, intitulat „învățînd vom reuși” și aplicat de societatea Niconi din Bacău. La sesiunea de deschidere a ciclului de instruiri au participat, alături de cursanți, de organizatori și de lectori directorul executiv al Direcției Agricole și de Dezvoltare Rurală Bacău (DADR), Mihai Banu, și consilierul prefectului de Bacău, Claudia Butuc.

Prin proiectul „învățînd vom reuși” vor fi instruți în probleme ale managementului proiectelor de finanațre și în cele ale contabilității fermelor circa 100 de fermieri din zona montană și submontană a județului Bacău. Cele șase serii de instruiri au loc în municipiul Moinești, într-o locație care a fost renovată și pregătită pentru a intra în circuitul turistic tot pe baza unui proiect finanțat de Comunitatea Europeană cu mai mult de 160.000 de euro – „Pădurea de Pini”, cunoscută pînă acum băcăuanilor ca „Parcul cu Pini”. „Am ales acest centru de desfășurare a acțiunii – ne-a spus directorul societății Niconi, Nicolae Huiban – pentru că la curs sînt așteptați fermieri și persoane interesate de înființarea sau dezvoltarea unor afaceri în agricultura din zona montană și submontană a județului Bacău. Astfel, vor fi prezenți cursanți din Brusturoasa, Agăș, Comănești, Moinești, Ardeoani, Solonț, Măgirești, Dofteana și Dărmănești. Proiectul „învățînd vom reuși” susține activități de pregătire similare în cinci centre din județul Bacău – Tîrgu Trotuș, Oituz, Mănăstirea Cașin și Ardeoani. Lecțiile teoretice vor fi urmate de aplicații practice pentru fixarea deprinderilor în a întocmi un proiect de finanțare, , cu aportul lectorilor Ștefan Talambă, specialist în consultanța agricolă și cu experiență în accesarea de proietce de finanțare, și Marlena Amăriucăi, expert contabil”.

Se pune accent pe asociere în agricultură

Acesarea unor fonduri puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea agriculturii este o problemă serioasă a fermierilor din România. Dovadă este numărul mic de proiecte care ajung la finanțare și suma imensă încă neaccesată. „Am o experiență de trei ani în acest domeniu – a spus Caludia Butuc -, pentru că am lucrat pentru Agenția de Dezvoltarea Regională Nord-Est. Știu, astfel, că numai împreună se poate reuși. Se spune, însă, că în România oamenii nu sînt suficient de pregătiți în acest sens și nu sînt sufient de informați. Dar consultanții îi pot ajuta. Se poate lucra în grupuri sau chiar individual. Programele puse la dispoziție de UE – de genul Sapard sau Phare – trebuie accesate, să ne ajute să atingem anumite standarde în dezvoltarea agriculturii și a industriei alimentare, standarde cerute de piața pe care vom intra din anul 2007”. Directorul executiv al DADR Bacău, Mihai Banu, a ținut să le atragă atenția cursanților că pe piața Europeană condițiile sînt categorice. „Din acest motiv – a spus Banu – chiar de la preluarea conducerii Direcției Agricole țin să fac cunoscut că vom pune în aplicare, în următoarele 60 de zile, un plan de acțiune prin care toate firmele care nu corespund unor asemenea condiții vor fi închise. Noi vrem să-i ajutăm pe producători să se dezvolte armonizat cu politica europeană. Vă sfătuiesc să vă grupați în asociații, să constituiți gruprui de producători, pentru că singuri nu se poate reuși”. Pentru a accesa toate fondurile puse la dispoziție de UE, numai în județul Bacău – a mai spus Mihai Banu – ar fi necesare circa 8.000 de proiecte. „Aș fi bucuros dacă vom reuși să aplicăm măcar 2.000” – a mai precvizat directorul DADR.

Oportunitatea accesării de fonduri UE convinge 10% dintre solicitanți

Dintre cei 30 de participanți care au venit în prima zi la prima sesiune de instruire, au rămas pînă la capăt 18. „Este firesc să existe și oameni care înțeleg că nu pot face ceea ce le propunem noi, acum – a spus Ștefan Talambă. Au rămas foarte mulți, însă. Din experiența pe care o am, știu că doar circa 10% dintre cei care se interersează de proiecte de finanțare chiar doresc să le și aplice”. Chiar de vineri, o parte dintre cursanți au și contactat consultanții în întocmirea de proiecte, pentru afacerile care îi interesează. Celelalte patru sesiuni de instruire vor avea loc, la Moinești, în perioadele 10 – 12, 13 – 15, 20 – 22 și 27 – 29 mai.
Pe Valea Muntelui, șansa pentru performanță economică în agricultură o au doar crescătorii de animale. Aici, în cinci centre – Brusturoasa, Oituz, Mănăstirea Cașin, Tîrgu Trotuș și Ardeoani – se derulează proiectul „învățînd vom reuși”, care trebuie finalizat tot în acest an. Din 2002, administratorii proiectului se străduiesc să organizeze aici un sistem de informare a fermierilor, să promoveze tehnologii de producție eficiente în acord cu protecția mediului și să schimbe, efectiv, mentalitatea producătorilor agricoli în a produce pentru piață și nu doar pentru subzistență. Nicolae Huiban aplică proiecte de dezvoltare a agriculturii, prin formarea fermierilor în sesiuni de instruire similare cu cea din această lună. în anul 2003 o acțiune de acest gen a vizat tehnologia de creștere a bovinelor și ovinelor, iar doi ani mai tîrziu s-au abordat din nou acceași temă și problematica mecanicii agricole. Cursanții au făcut vizite în fermele model, în 2003 și 2004, au organizat loturi demonstrative pe 48,5 hectare de teren, din 2003 pînă în 2005, au participat la tîrguri și expoziții și la demonstrații practice în ferme și la work-shop – uri privind protecția mediului. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.