Declarația de venit global se trimite pînă pe 16 mai

Administrator

Termenul de depunere a Declarației de venit global și a declarațiilor speciale pentru persoanele fizice care au realizat venituri supuse globalizării în anul 2004 se apropie. El este 15 mai, dar pentru că acesta cade într-o zi de duminică, contribuabilii pot să remită administrațiilor financiare plicul cu documente inclusiv pîna pe data de 16 mai. „Potrivit Codului de procedură civilă, dacă data-limită este într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală, termenul se prelungește pînă în prima zi lucrătoare” – a declarat Dorin Țigănaș, purtătorul de cuvînt al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANF). De la Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, purtătorul de cuvînt Maricel Radu a ținut să facă ultime precizări legate de modul în care se trimite și se completează Declarația – formularul 200. Astăzi publicăm prima parte a acestor precizări.

Pentru a veni in sprijinul contribuabililor – persoane fizice în îndeplinirea obligațiilor declarative, Ministerul Finanțelor Publice – ANF a trimis la domiciliul contribuabililor un pachet informațional care conține formularul Declarație de venit global; formularul Declarație specială privind veniturile din activități independente; formularul Declarație specială privind veniturile din cedarea folosinței bunurilor; Ghidul pentru completarea și depunerea declarațiilor de venit pentru anul 2004; scrisoare adresată contribuabililor, semnată de președintele ANF; plicul cu indicativul CR, destinat transmiterii declarațiilor de venit de către contribuabili. „Dacă în plic nu se găsesc toate declarațiile speciale necesare contribuabilului – a precizat Maricel Radu -, acestea pot fi obținute prin fotocopiere, prin descărcare de pe site-ul Ministerului Finanțelor publice de la adresa www.mfinante.ro sau, ca ultimă posibilitate, se solicită de la organul fiscal”.

Cum se trimit declarațiile

Contribuabilii trebuie ca, după completarea formularelor de declarații de venit, conform instrucțiunilor din Ghid, să introducă în plicul pe care este înscris indicativul CR formularul Declarație de venit global, pretipărit, astfel încît în fereastra plicului să fie vizibilă adresa Administrației finanțelor publice, tipărită în chenarul colorat din partea de jos a acestui formular, formularele de declarații speciale în copie sau în original, după caz, și formularele de fișe fiscale, în copie. De asemenea, se întroduc în plic documente justificative (copii legalizate sau fotocopii) pentru obținerea deducerilor. Plicul pe care este înscris indicativul CR se transmite la administrația finanțelor publice, prin depunerea la orice oficiu poștal, în regim „recomandat”, fără a mai achita taxa de expediere (taxa se suportă de organul fiscal). Declarațiile de venit se pot depune și la registratura administrației finanțelor publice de domiciliu. Data depunerii declarațiilor de venit este data depunerii la poștă a plicului cu declarații, înscrisă pe recipisă, sau data înregistrării acestora la administrația finanțelor publice de domiciliu. Pentru lămuriri referitoare la modul de completare a declarațiilor de venit, contribuabilii se pot adresa administrațiilor finanțelor publice municipale, orășenești și comunale.

Cine completează formularul 200

Completează declarația contribuabilii care în anul 2004 au obținut venituri la un singur angajator o perioadă mai mică de un an, la un singur angajator tot anul fiscal (respectiv de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2004) cu normă întreagă sau cu timp parțial, însă angajatorul nu a regularizat Fișa fiscală 1, sau la mai mulți angajatori, în cursul anului 2004. De asemenea, completează formularul cei care au obținut venituri asimilate salariilor (de exemplu indemnizații ca membru al unui consiliu de administrație ori al unei adunări generale a acționarilor, ca cenzor sau ca asociat unic), din salarii primite din străinătate pentru activitatea desfășurată în România, din activități independente din categoria comerciale; profesii libere sau drepturi de proprietate intelectuală. La fel, completează formularul cei cu venituri din cedarea folosinței bunurilor (de exemplu din arendă sau din închirierea construcțiilor sau a altor bunuri), din străinătate ca urmare a desfășurării unor activități în străinătate: activități independente și/sau cedarea folosinței bunurilor sau dacă au obținut venituri din activități independente scutite la plata impozitului pe venit. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.