Contrapunct

Administrator

Sărăcie cu flori

Bătrîna stă rezemată de un chioșc instalat pe platoul superior al pieței celei mari a orașului, iar la picioare are așezate patru ghivece cu flori. Deși e o zi cu soare și-i destul de cald – soarele de început de mai arde, astăzi, ca-n zi de vară – bătrîna poartă pe ea un palton gri-murdar, gros, pe cap are o broboadă, iar în picioare o pereche de bocanci scofîlciți. Privește în sus, spre cerul albastru pe care norii se întrec într-o fugă nebună pe aripile unui vînticel zglobiu, și pare că se roagă. Mă apropii și atunci observ că femeia e aproape oarbă, iar glasul ei, răgușit, îngînă prețul „mărfii” pe care a adus-o la piață. Ințeleg că cere 20 000 pe gavanosul în care planta e destul de firavă, se vede că abia a fost plantată, preț infim pe lîngă banii ceruți pe aceeași floare în magazinele de profil… O întreb de unde-i de loc și, atunci, parcă trezită din somn, mă privește lung, cu ochii mijiți: „da’ de ce te interesează…?”. âi răspund că aș vrea să cumpăr. Dar că mă interesează să știu de unde-i de loc așa, ca să-mi fac o părere, de fapt bîlbîi răspunsul la întrebarea ei, iar bătrîna îmi spune că-i de aici, din Bacău, are multe flori acasă, are o verandă plină cu flori la ea, în cartierul Gherăești, primăvara le „alege” și vine la piață să vîndă, pensia nu-i ajunge, a fost muncitoare la „Proletarul, la Filatură, acolo și-a stricat ochii, abia vede..”. Cumpăr două „mușcate” roșii – cum m-a asigurat ea – și plec și ea e foarte bucuroasă că, în sfîrșit, cineva i-a cumpărat din marfă, i-a făcut safteaua!… Cînd cobor, la capătul scării dinspre zona în care se vînd citrice și alte bunătăți de import, o femeie îmi întinde o carte. Da, o carte. O iau din mîna ei, e un volum subțire, tipărit acum 30 de ani, cu subiect științifico-fantastic. Cere pe carte 20 000 – „o nimica toată!”, mă asigură ea cu glasul tremurînd, și atunci o întreb de unde are cartea. Da, e din propria bibliotecă, a mai vîndut din ele, de fapt i-au mai rămas vreo zece cărți, cele multe le-a cumpărat un băietan, i-a dat vreo trei sute de mii pe ele, „le-am dat cu lacrimi în două, n-am avut încotro că, după ce mi-a murit soțul am rămas cu datorii la întreținere, care s-au adunat de la lună la lună, acum au ajuns la vreo zece milioane, de la asociație mi-au zis că mă dau în judecată…”.
Nu, n-am cumpărat cartea, știam că o am în biblioteca mea, dar în ziua aceea imediat de după Paște am plecat din piață cu un gust tare amar! Sărăcia e la ea acasă în orașul meu. Știu că oameni ca cele două femei bătrîne nu prea au vreo șansă să apuce anul acela de mare „fericire generală” – anul 2015 – cum am aflat după semnarea Tratatului de Aderare la UE; de fapt, nici eu nu am șanse să ajung pînă atunci. Rămîne speranța și, alături de speranță, starea aceasta în care trăim foarte mulți dintre noi, o situație dramatică, fără ieșire. Deocamdată… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.