Radu Ababei a „cules” boxul

Administrator

Radu Ababei, actualul inspector șef al Inspectoratului Școlar Bacău, este și președinte al Asociației Județene de Box Bacău. Fost atlet de performanță, alergător în probele de viteză (60 metri, 100 metri, 200 metri), Ababei a ajuns să se ocupe și de box într-o anumită conjunctură, imediat după terminarea facultății. Mai tîrziu a ajuns să iubească nobila artă și acum se implică serios în boxul băcăuan, fiind și primvicepreședinte al secției de box de la Sport Club Municipal. Cum a ajuns în acestă postură o spune chiar domnia sa: „La un an după terminarea facultății, pe vremea cînd eram inspector la Direcția Județeană de Sport, a venit vremea să aleg și eu o specializare în cadrul Direcției. Numai că nu am mai avut șansa de a alege. Aș fi vrut la atletism sau la altceva, însă domeniile pe care le preferam erau ocupate. Ultimul venit culegea, nu mai alegea. De box nu se prea apropia nimeni, deoarece pe vremea aceea nu i se dădea prea mare importanță. Și așa, împreună cu antrenorul emerit Relu Auraș, într-un moment de nebunie am făcut o echipă județeană de box. Bineînțeles, acum mă bucur că am ajuns la box pentru că această disciplină este una dintre cele mai bine cotate în sportul băcăuan actual”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.