Punctul pe „i”

Noii „tractoriști” ai mileniului trei

Viteza a fost considerată ca fiind caracteristica secolului trecut. Dar fiecare secol nou a adus un plus de accelerație, o comprimare suplimentară a timpului cu consecința firească a apropierii mai rapide de un final de ciclu. Viteza este însoțită, în creșterile sale tot mai puțin controlate, de mărirea puterii concentrate pe unitate de timp sau de spațiu. Motoarele cu abur înlocuiau mii de animale de tracțiune, iar motoarele pe bază de combustibili lichizi înlocuiesc masivele și greoaiele motoare cu abur. Mai nou, orice invenție este cu atît mai recunoscută și mai apreciată cu cît asigură un plus de forță, de viteză și de spațiu economisit. Dar aceste invenții au purtători și reprezentanți umani care preiau interesat cît mai mult din plusul de putere și prestigiu oferit de aplicația concretă a respectivei invenții.
La puterea lipsită de glorie a acestor reprezentanți mimetici ai ideii de progres doresc să mă refer în continuare. Oricine își poate imagina că dezvoltarea economică și războaiele au la bază energii bine strunite și dirijate în mod inteligent. Cavaleriile au fost înlocuite de pușcași pedeștri, aceștia de către bateriile de tunuri, iar forțele terestre de forțe aeriene. Cine mai stătea să demonstreze că orice plus de energie captată și utilizată era expresia unui plus de informații? Unii semeni au deslușit, ulterior, în informații, energii infinite. Totul era să le descrii și să le declanșezi. Descoperitorii acestora rămîneau în umbra istoriei, dar purtătorii noilor energii deveneau oameni cu o importanță relativă crescîndă, deși meritul lor era unul uzurpat, preluat abuziv și afișat cu un orgoliu nemeritat.
Modernitatea a oferit forțe și motive de mîndrie nelimitată primilor motoriști, acelor mecanici care puneau roțile în mișcare chiar cu apă chioară!… Englezescul „engine” („motor”) a dat și numele profesiei acelor minunați mecanici: „engineer”, adica inginer. Inginerul (mecanic) este prototipul uman care a dominat lumea secolelor 17 – 20, adică a lumii moderne. Apelativul de inginer echivala cu o formulă de adresare respectuoasă. Dar inginerul s-a transformat, treptat-treptat, în manager, organizator de șantiere și coordonator de lucrări, iar adevărații motoriști au devenit – în funcție de forma vehiculelor – tractoriști sau șoferi. Diferența dintre ei era de forță și de viteză. Ambii mecanici reprezentau Era industrială modernă. Ca orice Eră istorică, aceasta și-a consumat substanța și esența și a lăsat locul Erei post-industriale post-moderne, mai evidentă după 1950, deși mugurii noii Ere apăruseră și în secolele anterioare…
Post-modernitatea post-belică are ca personaj central nu inginerul clasic preocupat de transformarea substanței în energii, ci intelectualul cercetător preocupat de transformarea informațiilor în energii și bunuri. Faptul că instrumentul principal al transformării seamănă cu o mașinărie care are niște reguli pe care nu oricine le cunoștea (la începuturi) a permis confiscarea acestui domeniu al cunoașterii chiar de către inginerii detronați de la pozițiile sociale- cheie. Teoria generală a informației a căpătat (conform regulilor modernității) denumirea de Informatică – o viziune complexă cu conținuturi filosofice, logice, teoretice, pedagogice și științifice asupra informației, perceperii, transmiterii și stocării acesteia. Nimic ingineresc în informatică. Conținutul logic al modelelor de codificare și transmitere a informației a fost însă asociat cu gîndirea exactă, matematică și tehnică. Justificat în plan social, cohortele de ingineri care nu mai cadrau cu Era post-modernă s-au convertit rapid în „informaticieni”, iar „informatica” este tot mai mult asociată (doar) cu prelucrarea automată a datelor, ceea ce este, evident, un abuz.
Comportamentul tractoristului infatuat, sigur pe forța șenilelor sale este, în zilele noastre, preluat și practicat cu ostentație de informaticieni proveniți din inginerii refuzați de piața muncii din era post-industrială. Preluînd limbajul și comportamentul mecanicilor de la începuturile capitalismului, informaticienii se autodenumesc „ingineri de sistem”, iar logicile de selectare și clasificare a informațiilor se numesc, la fel de abuziv, „motoare de căutare”… Pentru neinițiați, informaticianul este tot un fel de inginer. Dar și pentru inițiați, comportamentul arogant și bazat pe o asimetrie informațională foarte șubredă îi face pe informaticieni, fie aceștia ingineri la bază, tractoriștii începutului de mileniu trei.
Detronarea informaticianului din poziția moștenită de la casta inginerilor, aceea de omnipotență și omnisciență, este iminentă și inevitabilă. Informatizarea și calculatoarele tot mai simplu de manevrat sînt – sau vor deveni în curînd – apanajul oricărui absolvent de studii medii. Personajul central al secolului XXI va fi cercetătorul, din simplul motiv că economia nu se mai bazează pe industrie, ci pe servicii, iar cel mai important serviciu pe care îl poate face un individ societății/comunității este doar plusul de cunoaștere, descoperit prin cercetare sau transmis celorlalți prin educație.
Actualmente, toată Europa, inclusiv România, este prinsă de reforma cercetării și a educației. Toți sînt nemulțumiți, toți vor o schimbare (măcar niște fonduri mai multe), dar riscul de a prelua, în continuare, modele vechi și lipsite de viitor este foarte prezent. (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!