4.- Marea sinagogă din Hârlău, realizată între anii 1812 -1814
5.- Templul „Unirea Sfântă” București, construit la 1836
6.- Sinagoga Veche din Alba Iulia; anul construcției – 1822
7.- Sinagoga Neologică Zion din Oradea, edificată la 1878
8.- Sinagoga Nouă din Toplița; anul construirii – 1950
9.- Templul coral Craiova, construit la 1832
10.- Marea sinagogă din Ploiești – aspect de interior -, construită în anul 1785
Români în lumea largă
• America, sosim. Așteaptă-ne! n doi artiști plastici băcăunai vor pleca, în aceste zile, în Statele Unite ale Americii, unde „vor face imagine” României prin organizarea de expoziții cu lucrări de pictură și grafică n ei sînt invitați să expună la sediul din New York al Organizației Națiunilor Unite, dar și în mari galerii de artă modernă din Washington, Chicago, Los Angeles n inițiativa acestui periplu artistic maraton aparține unui american de origine româno-israeliană – Ștefan Niculescu Maier, profesor de logică la Universitatea Washington n Gheorghe Parascan participă cu expoziția tematică „Sinagogi din România”, care reunește 30 de lucrări ce acoperă, din punct de vedere geografic, toate zonele țării noastre, dar și stilurile arhiteconice care le particularizează, iar Viorica Cocioiu se va prezenta publicului de la antipozi cu lucrări realizate în tehnica colajelor anaglife
în aceste zile, în atelierul-locuință al celor doi pictori băcăuani atmosfera predominantă este una de maximă intensitate ce precede marea aventură artistică. O aventură pornită din lumea formelor și a cromaticii și care se va transfera, peste numai cîteva zile, în universul american, la antipozi, după o plutire de cîteva zeci de ore prin oceanul cosmic în compania stelelor și a proiectelor artistice care îi așteaptă. Totul a pornit de la o întîmplare ce avea să se dovedească fericită și care demonstrează că prietenia adevărată și bunele intenții ocupă, la unii dintre semeni, locul de onoare. Gheorghe Parascan: Inainte de 1989, timp de vreo șase ani, am întreținut relații de parteneriat științific cu Ștefan Niculescu Maier, un inginer bucureștean pasionat de știință, împreună cu care am organizat Saloane de Invenții promovate și susținute de revista „Știință și tehnică”, la care eram colaboratori. După decembrie ’89, o vreme „i-am pierdut urma” – cum se spune, pentru ca mai apoi să aflu că din 1995 se stabilise în Statele Unite. Anul trecut, navigînd pe internet, i-am dat de urmă și după mesajul pe care i l-am transmis relația a fost reluată. Cu sinceră bucurie și amiciție adîncă. Dovada: la scurt timp „ne-a aruncat provocarea”, organizarea unei expoziții itinerante avînd ca temă sinagogile din România, ca modalitate de promovare a imaginii țării noastre în lume. Cu alte cuvinte: să facem noi mai mult din ceea ce ar trebui să facă guvernanții care se tot perindă pe la Putere, dar nu găsesc timpul și mijloacele pentru așa ceva. M-am apucat de lucru studiind, documentîndu-mă și pictînd, astfel că astăzi am deja realizate 30 de pînze, o parte dintre ele fiind expediate în State…
Prima expunere a colecției fusese programată pentru data de 4 mai a.c., la sediul O.N.U., cu prilejul întîlnirii dintre Kofi Anan, secretarul general al Organizației, și ministrul român de externe, Mihai Răzvan Ungureanu. Manifestarea era programată să marcheze, totodată, comemorarea a 60 de ani de la ororile holocaustului, dar a fost reprogramată din considerente de program, respectiv de limitare a acestuia la o întîlnire de numai 30 de minute a celor doi lideri politici. Debutul se va face, însă, la începutul lunii iunie în același cadru al sediului O.N.U. din New York. în organizarea acesteia și-au exprimat intenția de a se implica atît Misiunea Permanentă a României la Națiunile Unite, cît și comunitățile evreești locale din marile orașe enumerate prin asigurarea tuturor condițiilor necesare bunei prezentări a expozițiilor. De altfel, așa după cum spuneam, scopul acestor manifestări este cel al apropierii și cunoașterii reciproce prin intermediul mesajului artistic, dintre evreii români și cei americani.
O a doua expoziție ce urmează a fi propusă publicului american iubitor de artă aparține plasticienei Viorica Cocioiu, profilată, mai nou, pe grafică realizată în tehnica anaglif, „un fel de sculptură pe hîrtie” prin compuneri și recompuneri de imagini cu ajutorul computerului și care, privite prin ochelari speciali bicolori induc senzația percepției în relief a imaginilor.
Cei doi artiști plastici vor adăsta pe pămîntul american vreme de șase luni și nu se vor limita doar la a expune. în atelierul care-i așteaptă la Washington, pregătit de prietenul și sponsorul lor, prof. Ștefan Niculescu Maier, ei vor lucra „pe rupte”, alternînd deplasările cu creația, spre a satisface cît mai multe dintre solicitările colecționarilor privați care așteaptă să intre în posesia
unora dintre piesele lor. (Mihai BUZNEA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.