Debranșarea va costa scump și asociațiile de proprietari

Administrator

Din această săptămînă, conducerile celor 154 de asociații de proprietari racordate la CET se vor afla într-o situație extrem de ingrată. La cererile de debranșare pe care locatarii le vor prezenta, conducerile asociațiilor vor trebui să cîntărească foarte mult înainte de a-și da avizul favorabil. Și aceasta pentru că furnizorul de energie termică, respectiv CET Bacău, pune pe umerii președintelui și comitetului fiecărei asociații responsabilități serioase, tocmai pentru a reduce cît mai mult numărul debranșărilor. „Ne obligă pe noi să ne asumăm răspunderea pentru buna alimentare cu apă caldă menajeră și căldură, la scările unde aprobăm debranșări. Adică, să montăm robinete de echilibrare, invocînd faptul că prin desprinderea locatarilor de la rețeaua de termoficare se produc dezechilibre în aceasta. Ne condiționează, ca să-și ia mîna de pe consumatorii care au rămas în număr mic legați de sistemul centralizat de termoficare”, afirmă Ionel Dogaru, vicepreședintele Ligii Asociațiilor de Proprietari. Pentru a pune în practică programul de contorizare (montarea de gigacalorimetre) a consumului de căldură la blocurile de locuințe, conducerea CET nu acceptă sub nici o formă ca pe o scară să rămînă mai puțin de două, trei apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, motivînd că numărul redus de consumatori produce dezechilibre în rețea și face inutilizabil gigacalorimetrul. Totodată, CET impune asociațiilor de proprietari să ia măsuri pentru a-i obliga pe locatarii cu centrală termică de apartament la plata unei părți din cantitatea de căldură cedată locuințelor lor de conductele comune, în cazul în care acestea nu sînt izolate. în acest sens, conducerea CET va înainta asociațiilor și modalitatea de calcul a cotei părți din energia termică ce revine locatarilor debranșați. „Este firesc ca furnizorul să nu mai lase la aprecierea asociației această problemă”, ne-a declarat Marius Ioan Stănilă, director de marketing al CET Bacău. La toate aceste măsuri se adaugă și condiționarea desprinderii de rețea de prezentarea unui proiect de debranșare de către solicitant, proiect al cărei cost depășește 10 milioane lei.

Legea nu condiționează contorizarea de numărul debranșărilor

Dacă în ce privește participarea locatarilor cu sursă proprie de încălzire la plata căldurii pe care o primesc din coloana comună neizolată ce trece prin apartamentul lor, decizia este corectă, nu același lucru se poate spune despre impunerea unui număr minim de apartamente legate la rețea. Nici o lege de care se prevalează conducerea CET nu spune că pe o scară trebuie să fie neapărat două sau trei apartamente racordate la rețea pentru ca furnizorul de energie termică să o contorizeze. Cît despre argumentul că prin debranșarea masivă gigacalorimetrul nu ar mai fi funcționabil, și acesta este discutabil. „Contorii cu ultrasunete, care au fost achiziționați de către CET, sînt și pentru debite mici. Un gigacalorimetru, de tipul celui cumpărat de CET, chiar dacă este dimensionat pentru 10 apartamente, el funcționează la fel de bine și la trei”, declară Cătălin Ionesi, directorul Punctului de lucru Bacău al Elsaco Electronic. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.