Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Pascal Baylon
Cît sîntem în viață să ne gîndim cîtă frică va veni peste noi în ziua Judecății. Atunci vom sta triști pentru faptele rele, pe care le-am făcut în viața aceasta: deșertăciuni și prostii, cîntece și jocuri și alte multe răutăți, care nu se cuvin creștinilor a le face. Să nu zicem, nici să nu ne îngîmfăm cu întrebări de genul: De ar fi poruncit Dumnezeu să nu mîncăm și nici să bem, nici să nu ne veselim? Atunci, pentru ce a făcut El toate acestea pe pămînt? Oare sfîntul Ilie Proorocul n-a avut pîine și vin și îndestulare omenească? Dar le-a lăsat pe toate, s-a dus în munte și, după nevoința cea de patruzeci de zile, s-a putut sui cu trupul la cer. Și alt Prooroc, Daniil, oare, nu avea mult aur și podoabe împărătești, la casa lui? Pe toate acestea le-a lăsat, a mărturisit pe Dumnezeu și și-a cîștigat viața veșnică. Iar, cînd l-au aruncat în groapă, leii i-au lins picioarele și Duhul Sfînt l-a scos de acolo. Iar noi, oameni nepricepuți, spre cine nădăjduim, de nu ne temem de Dumnezeu, ci, umblăm în îngîmfare și mîndri, și ne pierdem sufletul cu zgîrcenia. Să nu vă înșelați, zicînd: acum să trăim bine, că mîine vom putrezi și ce-i pămînt, în pămînt se va duce. Căci sfinții Părinți ai Bisericii ne zic aceasta: «Dacă ai prieteșug cu pămîntul, atunci îți pierzi și averea și sufletul». Să înțelegem că, dacă cineva este întristat aici pentru sufletul său, acela, acolo va fi proslăvit cu cerească slavă. înfrînați-vă de prea mult sațiu și de beție și astupați-vă urechile la auzul cuvintelor de rușine și opriți-vă mîinile de la jefuire. Picioarele noastre să le facem să alerge spre biserică, să fim milostivi și darnici cu cei săraci și, cu pocăință, să strigăm către Domnul Dumnezeu. Căci ați auzit de ocara Răstignirii, pe care a răbdat-o de la robii Săi. Iar noi, oamenii, sîntem făcuți spre lucruri bune și pentru ce să nu răbdăm înfruntări? Bătrînilor, să nu vă leneviți de mîntuirea voastră”. Așadar să fim atenți pentru că nu știm cînd va veni îngerul și va răpi sufletul și nepregătit fiind, vom începe, fără nici un folos, a ne căi. Deci, cît avem vreme, să viețuim cu fapte bune, făcînd poruncile lui Dumnezeu, ca să primim âmpărăția Cerească. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.