Mai „ușor” cu iluziile!…

în ciuda amărăciunilor, disperării sau resemnării noastre, primăvara vine în fiecare an cu speranța reînvierii, a bucuriei de a trăi, ascunsă pînă acum după norii anotimpurilor rele și grele. O primăvară ce vrea să vindece și cicatricele degerăturilor din sufletele năpăstuite de ierni lungi și încrîncenate, de necazuri și prelungite suferinți. Bucuria primăverii, această bucurie unică este, din păcate, estompată de calamitățile ce s-au abătut asupra poporului român, și așa destul de greu încercat de o tranziție fără finalizare, ca și de nenumăratele obstacole ivite în efortul de reașezare în europenitate. Românii au fost loviți nu numai de inundații, care au produs adevărate tragedii, ci și de un număr record de scumpiri la utilități, produse și servicii, impact resimțit încă de la începutul primăverii. Dacă facturile umflate la gaze și electricitate au trebuit să se plătească la sfîrșitul lunii, mîncarea s-a scumpit imediat după 1 aprilie. Ca să nu mai spunem de noul Cod Fiscal care, intrat în vigoare tot după 1 aprilie, cuprinde creșteri importante de impozite directe și accize care atrag după sine majorări de prețuri la produse și servicii. Concret, românii plătesc mai mult la gaze, energie electrică și termică. Majoritatea produselor alimentare se scumpesc, șoferii au început să scoată mai mulți bani din buzunare pentru a-și face plinul la mașini, iar pe motiv că Guvernul a mărit birurile pentru aparatele electrocasnice, cuptoarele cu microunde, aparatele de aer condiționat și alte minunății electronice redevin produse de lux. Astfel, bugetele românilor se vor goli după șocul scumpirilor din lunile aprilie și mai, la care – ca să nu ne pierdem antrenamentul – se vor adăuga și alte creșteri de prețuri la utilități și nu numai, începînd cu luna iulie și apoi cu octombrie.
Pe de altă parte, angajarea Europei Occidentale pe calea unificării continentale, ca și a României în sensul aderării la Uniunea Europeană sînt alte probleme majore cu care se vor confrunta cetățenii acestei țări și care provin adesea dintr-o insuficientă clarificare a propriilor obiective, mijloace și limite. Va fi foarte greu atîta timp cît relansarea de care tot vorbim, imposibilă în afara unei regîndiri integrale a economiei și presupunînd o legislație adecvată, infuzii de nou capital, o nouă concepție managerială și o viziune diferită asupra muncii și împărțirii bunurilor – trenează de aproape șaisprezece ani. Preocupați să bifăm mult și repede, negocierile sînt acum finalizate, iar imaginea lor desenează, reflectă identitatea noastră în următorii ani. Mai ales că pe o piață unică, cum e cea a Uniunii Europene, care se va deschide larg în fața noastră, România va trebui să-și definească avantajele competitive. Care să fie, oare, acestea? Nu cumva exportul de fructe de pădure de prin Valea Jiului, acolo unde pentru minerii disponibilizați o astfel de variantă se consideră a fi salvatoare? Și pentru că foarte mulți dintre aceștia, neputînd supraviețui culegînd mure și neavînd vreo alternativă stabilă, vor alege calea pribegiei, aducînd, sau mai bine zis contribuind la cele 2 miliarde de euro care intră anual în țară, mărind șansele oricărei guvernări de a se lăuda cu o creștere economică spectaculoasă ca cea din 2004, de 8%!
Numai dacă sîntem neatenți la lumea în care trăim putem crede că ideile nu pot influența ambianța social-politică și economică în care ne situăm, în care respirăm aerul viitorului nostru. Sătui tocmai de o imoralitate a politicii românești sperăm că o dată ce decizia politică va fi parțial transferată la Bruxelles – care este depozitarul moralității continentale – toate incoerențele politicii românești vor dispărea. Posibil, deși n-ar fi rău să fim mai reținuți, mai circumspecți, atîta timp cît coerența politicilor publice nu este o virtute a Uniunii Europene în actuala sa formă instituțională, politica externă comună nu există, iar Uniunea nu are încă nici o politică de apărare, cu atît mai mult cu cît politicile publice și legislația în domeniul pensiilor, al asigurărilor de sănătate, al normelor de școlarizare sau chiar al libertății presei sînt atribuite național, fapt ce nu poate presupune existența unei coerențe sau a „standardelor europene”. Ce vrem noi, de fapt? Poate că cel mai bun răspuns de pînă acum l-a dat Andrei Pleșu: „Noi vrem o schimbare de stil, o eliberare – măcar temporară – de orice ideologie și de orice slogan. înainte de a relua cursa am fi avut nevoie de o haltă întremătoare, de un minim interval în care să ne tragem sufletul…”.
Sînt destule deficiențe în programele aderării și din partea Estului, dar și a Vestului. La acestea se adaugă, poate, și sărăcirea orizontului nostru de gîndire, deteriorarea capacității noastre de a ne proiecta un viitor armonios. Să nu ne facem iluzii prea mari, dar să privim cu speranță spre mîine, acum, cînd primăvara ne zîmbește și ne încălzește sufletele.

Romulus Dan BUSNEAze care atrag după sine majorări de prețuri la produse și servicii. Concret, românii plătesc ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!