Deși au pătruns masiv pe piață și sînt din ce în ce mai căutate, repartitoarele de costuri care se montează pe calorifere pentru a măsura consumul de căldură din apartament nu se află pe lista aparatelor care fac obiectul activității Biroului Român de Metrologie Legală. „CET a pus afișe pe la scările de bloc precum că intenționează să achiziționeze și să monteze repartitoare, dar acestea nu sînt prinse în catalogul Metrologiei”, ne-a declarat Ionel Dogaru, vicepreședintele Ligii Asociațiilor de Proprietari. Cele declarate de către reprezentantul asociațiilor au fost confirmate de inspectori ai Serviciului Evaluare din cadrul Direcției Regionale de Metrologie Legală. Mai mult decît atît, Daniela Botez, de la serviciul amintit, precizează: „Nu pot fi verificate metrologic pentru că nu există etalon în raport de care să le compari. La vînzare, însă, repartitoarele trebuie să fie însoțite de certificat de calitate, instrucțiuni de utilizare și declarație de conformitate”. Și, totuși, directorul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC), Sorin Elisei, consideră că și repartitoarele ar trebui incluse pe lista aparatelor de măsură, așa cum se găsesc și apometrele. „Numai cei de la Metrologie au competența și trebuie să verifice aceste repartitoare. Oricum, firmele din Bacău care distribuie asemenea aparate sînt autorizate. Și apoi la achiziționare, orice cumpărător trebuie să solicite pe lîngă factură, și certificatul de garanție, și declarația de conformitate care atestă că acel aparat corespunde standardelor românești”, conchide șeful OJPC. Pentru repartitoare și robinetele termostatice, aparate prin care se realizează contorizarea și reglarea cantității de căldură din apartamente, furnizorul acordă o garanție de doi ani. întrebarea este, însă, cum le verifici, dacă te îndoiești de buna lor funcționare? (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.