Armata a depus la începutul acestei săptămîni la forțele de muncă băcăuane proiecte de disponibilizare vizînd nu mai puțin de patru unități militare din zonă. „Afectat de aceste măsuri este personalul civil de la UM 01608, de unde vor pleca în șomaj 12 persoane din cele 17 angajate în acest moment, UM 01666, unde concedierea îi va afecta pe toți cei 16 salariați fără uniforme, UM 01034, pe care o părăsesc cei 17 civili încadrați, și UM 01569, unde devin șomeri cinci oameni din cinci posibil”, a precizat Claudiu Boangiu, purtătorul de cuvînt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit explicațiilor sale, persoanele care rămîn astfel fără serviciu vor beneficia, potrivit legii, de servicii de preconcediere și șomaj, dar și de plăți compensatorii în valoare de 12 salarii medii nete pe economie de cîte șapte milioane lei pentru vechime de cel mult trei ani, 15 pentru maximum 15 ani acumulați, sau 20 pentru o activitate de peste 15 ani. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.