O femeie din comuna Racova și-a aruncat copilul în rîpă, ca pe un sac de gunoi. Profira Țugui, de 29 de ani, a fost descoperită de polițiști că a avortat un bebeluș de care apoi s-a debarasat fără nici o remușcare. Nimic nu ar fi ieșit la iveală dacă unul dintre localnicii care a trecut prin zona rîpei nu ar fi găsit resturi din corpul bebelușului și a placentei.
Săptămîna trecută, Profira Țugui a muncit din greu. Ea visează să își construiască o casă, pe o bucată de pămînt din capătul satului Racova. Aproape toată săptămîna, ea a dat o mînă de ajutor muncitorilor, fără să țină cont de faptul că efortul susținut ar putea să-i afecteze sarcina. Abia serile trecute, Profira a simțit că ceva nu este în regulă. „Eram acasă. Spălam haine. Am simțit că mi s-a rupt apa. M-am așezat pe pat. în zece minute era totul gata. Am născut o fetiță. Era moartă. Cînd am văzut ce am pățit, m-am speriat. Am luat copilul, l-am pus într-o pungă și am mers la rîpă. L-am aruncat acolo. După cîteva zile, la ușa mea a bătut poliția”, povestește Profira. Cadavrul fusese găsit de un bărbat care a trecut pe acolo. Corpul era sfîșiat și probabil fusese mîncat de sălbăticiuni, de aceea omul nu a mai găsit decît resturi despre care și-a dat seama că sînt ale unui corp omenesc. Deși nu era în evidență la medicul de familie și nimeni nu știa de sarcina ajunsă pînă în luna a șaptea, femeia a recunoscut că avortonul aruncat la rînă este al ei.
Gestul Profirei Țugui a surprins pe toată lumea. Ea mai are acasă un copil de trei ani, pe care îl crește singură. Cel de-al doilea îl făcuse cu un bărbat căsătorit. „Mai am o fată de aproape trei ani. Eu și tatăl ei nu am fost luați. Nu aveam tată nici pentru ultimul copil. Bărbatul este de aici, din sat. Mai are doi copii. Nici măcar nu știa că eram gravidă. Nu am apucat să-i spun, pentru că a plecat în Italia. Nu știa nimeni de sarcină. De teamă, nu i-am spus nici mamei mele. Ea nu și-a dat seama, nu se vedea nimic”, recunoaște Profira Țugui.
Cînd vorbește despre ceea ce a făcut, tînăra plînge. Cu privirea ațintită în pămînt, spune că nu și-a omorît copilul de bună voie. După părerea ei, fetița s-a născut fără viață, lucru care a înspăimîntat-o teribil. Tot de frică a încercat să scape de ea, fără să anunțe poliția și doctorul satului.
Femeia este cercetată pentru pruncucidere, dar ancheta decurge greu, din cauză că din corpul bebelușului nu a mai rămas decît cordonul ombilical. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.