Buhușeanul Gheorghe Apostu a trecut ieri la cîrma Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (DMSSF) din Bacău, în urma învestirii realizate de subprefectul Constantin Avram. în fața personalului și a ziariștilor, noul director a promis servicii de calitate, ca și punerea în practică a programului guvernamental, după proverbul „mereu e loc de mai bine”. „Principiile pe care am de gînd să le aplic și aici sînt disciplina, colaborarea între colegi de pe poziții egale și respectul în raport cu imaginea instituției”, a precizat el.
Cine este Gheorghe Apostu? Absolvent al facultății de mecanică de la Iași, a ocupat funcții de conducere înainte și după 1989 la Mașini-Unelte Bacău, Stofe Buhuși, Grupul Școlar MIU din Buhuși sau BAT Moinești. A fost viceprimar și lider de sindicat, vicepreședinte local al Partidului Democrat și consilier județean. „Văd poziția aceasta ca pe o provocare”, a mai spus el.
Ce aspecte concrete va urmări proaspătul șef DMSSF? „Prioritară e o punere în temă cu activitățile curente, ca și grăbirea mutării în noul sediu. Voi încerca apoi o distribuire corespunzătoare a sarcinilor și mărirea numărului de mașini ale unității, ori schimbarea cu unele mai bune. Ca director, a merge undeva cu o Dacie veche e ca și cum aș schimba costumul pe maieu”, a încheiat noul director. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.