Un raport privind starea în care se află podul de pe rîul Trotuș din Tîrgu Ocna a fost înaintat în aceste zile Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) de către specialiștii filialei județene Bacău a acestei instituții. Adrian Sichitiu, inspectorul șef al ISC Bacău, spune că expertiza tehnică a podului s-a făcut împreună cu specialiștii Secției Drumuri Naționale Bacău din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, instituție care are în administrare respectiva construcție. Inspectorul șef al ISC Bacău este de părere că principalul motiv pentru care lucrările de remediere a stricăciunilor produse asupra podului de inundațiile de vara trecută au fost amînate îl constituie lipsa de fonduri. „Au fost demarate, deja, lucrările de consolidare a malurilor, urmînd ca, în cîteva săptămîni să fie organizată o licitație în vederea întocmirii proiectului de execuție a lucrărilor de remediere a structurii podului și de regularizare a alibiei rîului Trotuș. Apa ar urma să fie dirijată, în acest fel, pe vechiul curs, iar structura de rezistență a podului să fie consolidată”, mai punctează Adrian Sichitiu.
Podul din Tîrgu Ocna, singura cale de acces între Modova și Ardeal în această zonă, a ajuns, însă, într-o stare jalnică și din cauza viiturii ce a lovit orașul în vara anului trecut. De atunci și pînă acum, circulația se face pe un singur sens pentru că pe cealaltă direcție de mers podul a început ușor-ușor, să se surpe. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.