Dictatura politică și noul său look

Deși victoria asupra Germaniei naziste a marcat sfîrșitul celei mai mari conflagrații mondiale din istoria omenirii, acest fapt nu a însemnat și sfîrșitul dictaturii, ci abia începutul ei, o dată cu extinderea în Europa a „ciumei roșii”.
Aceasta a fost și ideea care a stat la baza unui documentar de excepție prezentat de unele posturi de televiziune și care a avut ca temă regimurile politice dictatoriale și influența lor nefastă, în special asupra secolului XX, considerat ca fiind secolul dictaturilor europene. Problematica complexă a unor astfel de regimuri îi interesează în aceeași măsură pe juriști, oameni politici, istorici, politologi, dar și pe cetățenii obișnuiți – fapt ce vine să probeze importanța – atît teoretică, dar mai ales practică – ce se acordă acestui element al sistemului politic contemporan. Acest film face, la început, o scurtă incursiune în istoria regimurilor politice dictatoriale pornind de la definirea termenului de dictatură, care provine, în majoritatea limbilor moderne, de la latinescul „dictatura”, care înseamnă a porunci, a domina nelimitat o persoană sau un grup de persoane. în strînsă legătură cu această noțiune s-a format și cea de dictator – exprimînd conducerea exercitată de o persoană nesupusă controlului statului sau al altei instituții politice, avînd puteri nelimitate, discreționare. Sub această semnificație, noțiunile de dictatură și dictator s-au manifestat în sfera lumii antice, dar și sub forma monarhiei absolute, în feudalism. în politologie, termenul de dictatură este identic cu cel de totalitarism, absolutism, despotism, autocrație, deși în literatura de specialitate există o diversitate de păreri cu privire la trăsăturile definitorii ale dictaturii. Un renumit politolog francez a sintetizat esențialitatea totalitarismului prin: monopolul unui singur partid, ideologia oficială de stat, monopolul statului asupra întregii puteri, caracterul absolut al autorității suverane. Singura ideologie admisă este ideologia partidului unic, aceasta devenind ideologia oficială a puterii. Ea se va întemeia și va promova interesele partidului, ale grupului aflat la putere, impunîndu-se adeseori și prin forță, iar prin mijloacele propagandei are loc crearea cultului personalității șefului partidului, așa cum s-a întîmplat în cazul lui Adolf Hitler, Benito Mussolini, Iosif Vissarionovici Stalin, Iosif BrozTito, Mao Tze-dun, Nicolae Ceaușescu, Kim Ir Sen și al altora.
în antichitate și în feudalism regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma monarhiilor absolute. în epoca modernă, o dată cu burghezia și marea societate capitalistă, regimurile dictatoriale încep a fi înlocuite de regimurile democratice. în perioada contemporană, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale au fost regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste și regimurile militare. într-o succintă, dar semnificativă prezentare, sînt derulate toate aceste regimuri. Astfel, regimurile coloniale care au apărut încă din perioada marilor descoperiri geografice și au cunoscut o maximă răspîndire în perioada modernă, sînt și ele totalitare, profund nedemocratice, constînd în subordonarea totală – economică, politică și spirituală a numeroase țări și popoare din Asia, Africa și America de Sud, în cele mai multe cazuri prin forță și violență. Deși fostele colonii au devenit independente politic, multe dintre ele continuă, sub forme mascate, să rămînă dependente economic de fostele metropole. Regimurile fasciste au apărut și s-au manifestat în perioada interbelică, reprezentînd o soluție politică de extremă dreapta, o dictatură teroristă, un regim politic totalitar. Dintre gînditorii care au pregătit ideologic ascensiunea regimurilor fasciste sînt evidențiați Oswald Spengler, care în „Declinul occidentului” – negînd sistemul democratic și făcînd apologia totalitarismului, a pregătit ascensiunea lui Hitler; apoi, Arthur Moeller van den Bruck, care în lucrarea sa „Al treilea Reich” – o combinație celectică de filosofie a istoriei cu socialism și naționalism și cu pangermanism, face apologia spiritului german de după primul război mondial, pledînd pentru crearea unui partid naționalist și pregătind și el, din punct de vedere ideologic, fascismul, venirea acestui regim la putere. Astăzi, fascismul înțeles ca regim politic a dispărut, dar ca mișcare politică și ideologie el se mai manifestă sub forma neofascismului, într-o serie de țări din Europa sau America de Sud.
Prin comparație cu regimurile fasciste, cele comuniste sînt regimuri politice de extremă stîngă, comunismul fiind o dictatură apărută după 1945 sub presiunea armatei sovietice, dar și a neînțelegerilor ivite între puterile învingătoare și instaurată în țări din centrul și estul Europei, în Asia și America Latină și care și-a adus ca argument dictatura clasei muncitoare, în fapt fiind dictatura partidului comunist, mai precis a șefului acestuia sau a grupului din jurul său. Deși comunismul a fost teoretizat de Marx și Engels, iar revoluția bolșevică realizată de Lenin, bazele sistemului politic totalitar comunist au fost puse de Stalin, fapt pentru care regimurile totalitare comuniste au fost cunoscute și sub numele de regimuri staliniste. Iar ceea ce s-a realizat în practică, acolo unde s-a instalat comunismul, nu a avut nimic comun cu comunismul lui Marx, ci a fost stalinism și neostalinism. Sub pretextul luptei de clasă contra burgheziei și a chiaburimii, teroarea, violența au fost legitimate ca politică de stat, iar formele și mijloacele folosite s-au apropiat de cele fasciste. în cazul regimurilor politice militare, puterea politică este preluată și exercitată de cadrele conducătoare ale armatei, are loc suspendarea constituției, a drepturilor și libertăților democratice, a activității partidelor, guvernarea făcîndu-se prin decrete-legi. Trecînd fulger prin toate acestea, documentarul pune în evidență, spre final, o mare problemă care stă în fața europenilor la acest început de secol XXI; anume, aceea de a ști dacă vom putea să redobîndim autonomia politică pierdută în prima zi a primul război mondial. în multe locuri există tendințele impunerii unor ideologii prin mari parade ce continuă cu surle și tobe ideologice.

Romulus Dan BUSNEAscu, Kim Ir Sen și al altora.
în antichitate și în feudalism regimurile di

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!