După mai bine de șapte ani de la înființarea Asociațiilor de proprietari de la Onești, administratorii se confruntă cu un paradox cunoscut de toată lumea. Este vorba despre situația creată de locatarii cu bunăstare din punct de vedere financiar, dar care au acumulat datorii restante de peste 25 de milioane de lei. După cum a declarat președintele Asociației de Proprietari 43, Aurel Jitariuc, cel care se confruntă cu situația menționată „avem proprietari cu venituri foarte mari, consistente, dar care au uitat să mai dea pe la noi, în timp ce pensionarii, cei cu venituri modeste, sînt cu plata la zi”. Jitariuc nu a uitat să pomenească și de cele peste 50 de familii de oneșteni, care au strîns în timp datorii de 6-7 milioane de lei fiecare, fapt care, spune el, poate conduce la imposibilitatea plăților către furnizorii de utilități. „Ne învîrtim într-un cerc vicios – a spus șeful administrației numărul 43 – atît timp cît gestionăm o datorie de peste 80 de milioane de lei și, cu toate adresele și telefoanele pe care le-am dat, spre a-i atenționa pe cei rău-platnici, inclusiv cu hotărîrile judecătorești, nu putem să dăm înainte deloc”. Cei de la administrație au încercat să recupereze debitele acumulate de locatari inclusiv cu sprijinul executorilor judecătorești oneșteni, cei care sînt în măsură și, mai nou, vor să se implice în treburile asociațiilor de proprietari de la Onești. în acest context, executorul judecătoresc Dorin Bejenaru a spus că „am primit patru asemenea executări venite din partea Asociației 43, dar trebuie să o spun că nu de fiecare dată, administratorii de acolo își fac treaba cum trebuie. în sensul că noi, pentru a pune sechestrele ce decurg din hotărîrile judecătorești, avem nevoie de date corecte, reale și la zi, în ceea ce-i privește pe debitori. în cazul asociației 43, am avut în ultima vreme patru cazuri de executări, dar în trei din ele oamenii au venit și au achitat imediat datoriile restante, iar într–un caz, lucru neștiut de domnul Jitariuc, proprietarul este plecat în Italia de doi ani de zile”. Una peste alta, practicile des întrebuințate de către administratorii de asociații, în efortul lor de a-și recupera datoriile de la locatari, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Important rămîne faptul că, în relațiile ca cele arătate de mai sus, intervine puterea judecătorească, singura în măsură să decidă, pe de o parte, cu privire la sărăcia unora și, pe de altă parte, la nepăsarea celor cu bani, care rămîn indiferenți la tot circul făcut în jurul lor. (Florin NISTORESCU, Ion MORARU) altă parte, la nepăsarea celor cu bani, care r
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.