Controale nesfîrșite pe Valea Muntelui

Administrator

O armată de inspectori și controlori de la aproape toate organele cu atribuții de control din Bacău s-au pus pe capul gateriștilor și au luat la puricat autorizațiile și documente legale de funcționare. La acțiune participă silvicultori, polițiști, reprezentanți ai fiscului și ai Gărzii Financiare, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu și de la Grupul de pompieri. Verificările se efectuează de data asta nu la modul general, ci se constituie echipe, formate din inspectori de la mai multe instituții cărora li se stabilește zilnic un traseu și firmele la care trebuie să ajungă. în acest fel, zic autoritățile vor să țină cît mai mult acțiunea sub control și mai ales să aibă eficiență. Acțiunea a fost declanșată în urmă cu mai bine de două luni, iar rezultatele au fost ținute aproape la secret. Cert este că ieri, după insistențe jurnaliștilor, autoritățile au acceptat să facă public rezultatul efortului lor din ultima lună. Astfel, din cele 20 de societăți care au fost verificate, 13 au fost sancționate cu amenzi în valoare de 202 milioane de lei. „De asemenea, valoarea confiscărilor se ridică la 2,5 miliarde de lei”, a arătat Constantin Avram, subprefectul de Bacău. Controalele se efectuează și pe drumurile publice și forestiere în vederea depistării transporturilor ilegale de lemn, dar și a provenienței acestuia. „Pădurile statului sînt bine apărate. Problema este la pădurile particulare, de acolo provin tăierile ilegale de lemn, iar noi nu prea avem cum sanționa un proprietar. Amenda pentru tăieri ilegale de arbori de două milioane de lei este floare la ureche pentru ei, de asta nu sînt interesați nici să apeleze la paza silvicultorilor”, a spus Mihai Florescu, șeful Inspectoratului Silvic și Cinegetic Bacău.

Tot felul de soluții pentru prevenirea tăierilor ilegale

Conform reglementărilor legale, paza pădurilor particulare ar urma să fie asigurată gratuit de pădurari, dar pînă acum doar cîțiva proprietari au apelat la un astfel de contract, pe o suprafață de 7.000 de hectare. Ștefan Alexa, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP), spune că s-au înființat puncte de control în trafic. „Avem puncte de control succesive în care sînt înregistrate toate transporturile de masă lemnoasă și destinația lor. Dacă se constată că la un punct de control nu sînt înregistrate transporturi care apar la celelate, atunci toți polițiștii care au făcut verificări acolo vor fi dați afară”, a arătat și comisarul șef Ștefan Alexa. Concluzia finală privind eficiența verificărilor de pe Valea Muntelui a fost reliefată de prefectul Gabriel Berca. „Valoarea totală a prejudiciului în urma controalelor efectuate în ultima lună se ridică la trei miliarde de lei”, a spus Berca. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.