Factura care arde

Florin CRĂCIUN

A devenit aproape o obișnuință ca în fiecare lună să ne trezim cu un val de scumpiri. Anunțate sau nu, majorările de tarife la benzină, curent electric, telefon, apă caldă sau rece, medicamente, sicrie și biberoane au devenit un drog fără de care se pare că nu putem trăi. Dacă toate acestea le-am înțeles cît de cît, nu același lucru am simțit cînd am primit în cutia poștală factura la gaze. Fiind racordat la centrală de scară, pînă acum dacă plăteam cîteva mii de lei. Adică, practic, atît cît consumam. Și cum e și firesc. De la începutul lunii însă, cu toții sîntem obligați să plătim, pe lîngă contravaloarea gazului metan consumat, și un abonament situat între 4.500 de lei și 675.000 de lei. Pentru a fi mai bine înțeles, indiferent dacă abonatul consumă vreun metru cub de gaz sau, dimpotrivă, cum se întîmplă cu predilecție în mediul rural în lunile de vară, robinetul la gaz este închis, vom scoate din buzunar bani pentru a ne achita abonamentul. Nu puteam să nu ajungem și la cel mai dureros punct al acestei afaceri a căror avantaje, noi, consumatorii, nu le sesizăm. Impactul social va fi dezastruos pentru familiile cu venituri mici, care reprezintă, conform statisticilor, mai bine de 50% din populația României. Un pensionar cu o pensie lunară de 400.000 de lei care nu intră sub incidența venitului minim garantat pentru că are, să presupunem, un hectar de teren, va plăti un abonament lunar de 135.000 de lei, adică aproape jumătate din pensie. Într-o lună în care nu consumă. De asemenea, o familie nevoiașă, alcătuită din patru membri, cu soțul cîștigînd salariul minim pe economie, adică nici trei milioane de lei, cu soția fără loc de muncă și doi copii minori în întreținere, vor fi sufocați în lunile de iarnă doar de factura la gaz. Probabil că protecția socială nu este o prioritate a actualei guvernări, dar poate ar fi mai bine ca înainte de alinierea tarifelor la standardele Uniunii Europene, cererilor Fondului Monetar Internațional, ar trebui pusă în discuție capacitatea Guvernului de a asigura un mediu de afaceri sănătos, care să implice salarii comparabile cu cele din Uniunea Europeană și, astfel, să permită oamenilor, inclusiv abonaților Distrigaz, achitarea contravalorii acestor servicii.

Invariabil, cheltuielile mai mari vor necesita venituri suplimentare, fapt ce ne conduce la o idee nu tocmai fericită pentru contribuabili. Întotdeauna, deficitele bugetare s-au acoperit prin introducerea unor taxe și impozite mai mari sau inedite impuse contribuabililor. În situația actuală, cînd bugetele locale sînt mizere, regiile furnizoare a energiei termice sînt fie pe linia de plutire, fie în pragul falimentului, nici situația contribuabilului nu se va îmbunătăți. Ar fi nemaipomenit să nu fie adevărat, dar vom resimți efectele majorării tarifelor și prețurilor la gazele naturale întreit. În primul rînd, vom suporta ca și consumatori casnici majorările de prețuri și tarife. În al doilea rînd, dacă primăriile nu vor reuși să găsească alte surse de finanțare, ele vor fi obligate să-și reechilibreze bugetele tot pe seama contribuabililor. În al treilea rînd, deși regiile de furnizare a energiei termice nu mai funcționează în toate orașele din județ, cetățenii vor plăti cheltuielile mai mari pe care le va implica producerea și furnizarea agentului termic. Acestea ar fi doar cîteva din efectele în relația cu instituțiile bugetare și este de la sine înțeles valul de scumpiri care va rezulta în urma majorării prețurilor la gaze. Să nu uităm că în iulie ne așteaptă valul doi de scumpiri și nu este exclus ca unele regii, societăți sau chiar instituții publice să intre în colaps financiar mult mai devreme decît „fatidicul” 2007. majorării tarifelor și prețurilor la gazele naturale întreit. În primul rînd, vom suporta ca și consum

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!