Monede din toată lumea expuse, în premieră, la Muzeul de Istorie

Administrator

Nu știți cum arată banii din țările Africii sau din îndepărtata Asie? Nu știți cu ce monede plăteau cei din Imperiul Austro-Ungar, cei din Imperiul Otoman sau din Sfîntul Imperiu Romano-German? Nici o problemă. Zilele acestea aveți să faceți o scurtă întoarcere în timp pentru a cunoaște și o altă formă de prezentare a statelor lumii prin vizitarea unei expoziții de excepție deschisă ieri, la prînz, în incinta Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău. Intitulată generic „Monedele lumii”, ea cuprinde nu mai puțin de 5.380 de monede din toate colțurile planetei, din colecția profesorului Dumitru Varodin. Expoziția organizată cu prilejul serbării Zilei Internaționale a Muzeelor prezintă o premieră pentru Bacău. „Această colecție cuprinde monede din toate cele 202 state și 46 de teritorii autonome, cîte există actualmente afilialte la ONU. în afară de acestea, colecția mai cuprinde și circa 62 de foste imperii și colonii care au existat pe harta politică a lumii începînd cu anul 1780”, ne-a declarat Dumitru Varodin, inimosul colecționar care a investit bani, timp și suflet într-o colecție strînsă de-a lungul a 26 de ani. (Constantin GHERASIM)tate și 46 de teritorii autonome, cîte există actu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.