Modul ideal de a profita de timpul liber în opinia Georgianei Drăghindă, purtătorul de cuvînt de la Direcția Apelor Siret Bacău, este să faci drumeții pe munte. De aceea, nu pierde nici o ocazie, atunci cînd vremea îi permite, să plece la Lacu Roșu, locul unde a fost cel mai frecvent în ultima vreme. Primele lucruri pe care le pune în bagaj sînt bocancii, grătarul și pachetul cu carne. Are grijă să nu își îngreuneze sarcina, așa că evită să ia la drum lucruri inutile. în schimb, nu uită niciodată să își pună în rucsac și cîteva cărți și, mai ales, nu pleacă niciodată fără prietenul ei. „Nu ne facem niciodată planuri pentru că s-a întîmplat de multe ori să nu iasă: fie se strica vremea, fie apăreau alte probleme. Dacă vedem că vremea este frumoasă dimineața, pur și simplu plecăm”, a spus Drăghindă. Aceasta are multe amintiri legate de călătoriile pe munte. „Am plecat odată cu prietenul meu, fără să ne propunem să urcăm pe munte. La propunerea lui ne-am dus să vedem un peisaj frumos și, la un moment dat, ne-am trezit pînă la genunchi în zăpadă, deși plecasem doar în pantaloni scurți, fără haine groase la noi”, și-a amintit Drăghindă. Ea a mai spus că a dat de gustul drumețiilor încă din copilărie, de pe vremea cînd bunicii din Cîmpulung Moldovenesc o plimbau pe toate dealurile. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.