BOX: Patru dintre cei cinci pugiliști de la Sport Club Municipal Bacău înscriși la turneul internațional Centura de Aur au ajuns pînă în semifinalele competiției din București, asigurîndu-și astfel prezența pe podium. în ultimul meci al galei de joi, Radu Zarif la învins la puncte, în limitele categoriei 69 kg, pe reprezentantul Coreei de Sud, Lee Yang. Aseară au fost programate, în două gale, partidele din penultimul act al Centurii. în prima gală, Radu Zarif l-a întîlnit pe campionul Turciei. La categoria semigrea, 81 kg, a urcat în ring, ca favorit, „pittbulul” Constantin Bejenaru, adversarul său fiind suceveanul Ion Berariu. în cea de a doua gala, programată de la ora 19 pe ringul instalat la Sla Polivalentă din Capitală, Adrian Alexandru a avut de înfruntat un adversar foarte puternic la categoria 64 kg, pe reprezentantul Ungariei, nimeni altul decît campionul mondial de tineret al categoriei. în fine, la categoria 75 de kg, Ronald Gavril a încrucișat mănușile cu campionul Asiei, reprezentantul Azerbaidjanului.
„Treaba merge bine, băieții sînt în formă și acum ne bucurăm că avem deja asigurate patru medalii de bronz, care însă își pot schimba culoarea. Așteptăm semifinalele cu sufletul la gură. Avem și o motivație în plus pentru că la gale și-a anunțat prezența și noul președinte al secției, Lucian Ciubotaru, care mi-a zis că nu are cum să rateze o asemenea ocazie. S-a interesat permanent de evoluția sportivilor noștri și mi-a spus că arde de nerăbdare să-i vadă la lucru. De asemenea, avem și promisiunea președintelui clubului, Claudiu Șerban, că va veni la gala finală. O altă veste bună este că George Gavrilă s-a întors din Italia și va relua pregătirile alături de ceilalți componenți ai lotului băcăuan. âmpreună cu Alexandru Gavril, el îl va susține în gala de diseară pe fratele cel mai mic, Ronald”, a declarat ieri antrenorul emerit Relu Auraș. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.