Directorul adjunct al Camerei de conturi va merge la grătar

Administrator

Indiferent dacă va ploua sau va fi vreme frumoasă, Costel Gherasim, directorul adjunct al Camerei de Conturi a județului Bacău, de pe lîngă Curtea de Conturi a României, este hotărît ca, pe 21 mai, să petreacă alături de cei dragi și părinți. „De cîțiva ani, în ziua serbării Sfinților âmpărați Constantin și Elena, merg la țară, la părinți, la un grătar. Pregătim mielul primit de la socri, de la Botoșani”, ne-a destăinuit el. Mai un vin, mai o gustărică, însă totul cu măsură. Sau cel puțin așa consideră directorul adjunct al Camerei de Conturi. „âmi place să degust un vin roșu, dar n-am exagerat niciodată. Nu că aș fi avut probleme de sănătate, ci pentru că nu am simțit nevoia”, ne-a declarat el. Fiind singurul sărbătorit din familie la această dată, Costel Gherasim recunoaște că în această zi este răsfățatul casei.
Crescut într-o familie creștină, după tradiția moldovenească din zona Moineștiului, Costel Gherasim nu uită niciodată de momentele în care sărbătorile religioase erau trăite, pe ascuns, cu mai multă intensitate decît azi. „Cea mai frumoasă zi de 21 mai a fost cea din 1983, la o săptămînă după căsătorie. Eu lucram la Moinești, terminasem facultatea, iar soția era studentă la Științe Economice”, și-a amintit cu nostalgie directorul Gherasim. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.