Cei care au decis să mai lumineze o parte din dedesubturile afacerii în urma căreia Ofilia Mălinescu și concubinul ei, Tiberiu Moldovan, au dat un tun de 107 miliarde de lei și au fost apoi arestați, sînt cei cunoscuți sub denumirea generică de „benzinari”. Adică, oamenii care fac afaceri de anvergură medie în lumea petrolului, și care au rulaje de cîteva miliarde de lei pe zi. Asta doar pe hîrtie, pentru că în lumea lor sînt rare cazurile în care aceste sume imense de bani chiar există cash. „Banii nu stau în cont, se rulează tot timpul. Deși nu o să vă vină să credeți, sînt foarte dese cazurile cînd benzinarii nu au nici un chior în buzunar. De altfel, nici nu este prea sănătos să umbli cu bani mulți la tine. în lumea petrolului se moare foarte ușor”, ne-a declarat, dur și tranșant, unul dintre ei. Este firesc, așadar, în condițiile în care se poate da atît de ușor o țeapă, să fie verificați toți cei care au pretenția să intre în branșă. Sigur că a fost verificată și Ofilia Mălinescu, timp de cîteva luni, și chiar dacă ea mai fusese arestată preventiv tot pentru afaceri ilegale cu petrol, în timp a reușit să le cîștige încrederea benzinarilor. „A fost arestată prin Ploiești, avea probleme și cu Banca Transilvania, care îi sechestrase mașinile și apartamentul, dar fosta coafeză a reușit să scape de toate belele astea și chiar își făcuse un sediu de firmă frumușel. De altfel, în afacerile cu petrol a inițiat-o fostul ei soț, Licurici, de care a divorțat, cred, chiar în timpul în care și el ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru ceva CEC-uri fără acoperire. Prin toamna lui 2003 a căpătat girul nostru și a început să cumpere marfă de la noi. La început cîte o cisternă, dar trebuie să țineți cont că valoarea unei cisterne ajunge la aproximativ 800 de milioane de lei. A plătit la timp și așa a reușit să ne cîștige încrederea, iar valorile și cantitățile vehiculate de ea ajunseseră destul de mari. în august 2004 a intrat în colaps și a anternat după ea și o mare parte dintre cei cu care a avut relații comerciale”, ne-au mai spus benzinarii.
„La telefon îi spunea Corneluș”
Tot benzinarii au fost cei care ne-au dezvăluit că Ofilia Mălineascu, care declară că este absolventa unei facultăți de Drept, nu se sfia să se laude cu relațiile pe care le are printre „greii” petrolului. Unul dintre aceștia era Corneliu Iacobov, cu care Ofilia vorbea uneori la telefonul mobil și în fața lor. „âi spunea Corneluș, așa îl alinta ea. Spunea că se cunoaște cu el de multă vreme, încă de pe vremea cînd bărbatu-său făcea afaceri cu Iacobov la Rafinăria Dărmănești și apoi la Rafo. Au rulat sute de miliarde de lei, nu glumă. Cînd a vrut să intre în afacerile cu petrol de una singură i-am admirat tupeul, este de un tupeu fantastic, să știți, și chiar dacă spune că a terminat facultatea de Drept nu trebuie să o credeți. Sînt convins că nici nu știe care sînt materiile de studiu. O fi dat bani pentru diploma aia, asta-i altceva. Oricum, relațiile cu Iacobov au existat, pentru că nu întîmplător a ajuns firma ei să pună pavele în fața hotelului Moldova. Ea ne-a povestit că a fost inițial o altă firmă, care nu a lucrat pe placul lui Iacobov, și apoi a continuat ea, pentru că avea o secție de pavele la ILBA, și spunea că a primit pentru trebușoara asta vreun miliard jumătate de lei”, ne-au mai spus benzinarii. Cert este că femeia care cîștigase admirația, dar și încrederea bărbaților duri din branșă, a reușit să le și tragă o țeapă de zile mari.
Vindea mai ieftin decît cumpăra
în principiu, Ofilia obținea banii destul de ușor. Firma ei era un intermediar care nu deținea nici spații de depozitare a produselor petroliere, nici mijloace de transport. Ea făcea comandă pentru achiziția de produse petroliere doar în momentul în care la rîndul ei avea comandă fermă din partea clienților. Atunci se ducea să ia marfa fie cu mijloacele de transport ale clientului, fie cu mijloace de transport închiriate. Cert este că marfa nu rămînea nici un minut în custodia firmei Ofiliei. De regulă, ea cerea un avans pentru marfa pe care o vindea și plătea furnizorii la cîteva zile de la livrarea mărfii. Prin acest mecanism, teoretic, firma Ofiliei n-ar fi trebuit niciodată să intre în interdicție bancară sau să rămînă fără disponibil. Și, cu toate astea, s-a întîmplat, pe 31 august 2004, în momentul în care firma Unicom Holding a introdus la plată două CEC-uri în valoare de paroape două miliarde de lei, iar Ofilia nu avea disponibil în cont. Explicația s-ar putea regăsi în declarația dată de administratorul firmei Super Fast din București, dar sfidează orice logică în materie de afaceri. „Am început relațiile comerciale cu firma Metal Fer Com în toamna lui 2003 (de altfel acesta este momentul indicat de mai toți reclamanții, -n.r.), iar noi livram produse petroliere la Metal Fer Com pe care aceasta le lua direct de la Rompetrol Midia cu mijloacele ei de transport. în mai 2004 am întrerupt relațiile comerciale pentru o perioadă, întrucît Ofilia Mălineascu nu-mi prezenta încredere și auzisem că ea vindea petrolul cumpărat de la noi cu zece la sută mai puțin decît prețul de achiziție”, spune Vasile Jitea, administratorul firmei Super Fast din București. Care au fost motivele care au determinat-o pe Ofilia să facă acest lucru, în condițiile în care avea desfacere, nu știe nimeni. Cert este că Jitea recunoaște într-un fel mai subtil că deși Ofilia Mălineascu nu-i inspira încredere, altele au fost raționamentele pentru care a fost nevoit să reia relațiile de afaceri cu firma moldovencei. Un alt posibil indiciu vine din declarația unui alt păgubit. Este vorba desptre administratorul firmei M&M Oil din Cluj, Ioan Nistor Poienaru, un om care nu este deloc străin de Rafo, dar nici de omenii politici, find unul dintre prietenii lui Radu Sîrbu, fostul președinte al FPS. De menționat că Poienaru a făcut parte din consiliul de Administrație al Rafo ca reprezentat al FPS, pe vremea cînd rafinăria era încă în ograda statului. în declarația dată anchetatorilor, Poienaru spune că a luat referințe despre Ofilia tocmai de la firma Petrol Import Export, cea mai mare firmă românească în domeniu, care a fost înființată pe vremea lui Ceaușescu și despre care se știe că a fost una dintre firmele Securității. El spune că referințele despre firmulița Ofiliei din Bacău au fost excelente, chiar dacă și lui, ca și altora, femeia nu le inspira prea multă încredere. Benzinarii spun de fapt că firma băcăuancei a fost băgată pe gît firmei clujene chiar de către unul din directorii de la Petrol Import Export. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.