în spiritul creștinesc al sărbătorilor tradiționale, băcăuanii și-au pomenit morții, așa cum se cuvine, în sfînta zi consacrată âmpăratului Constantin și mamei sale, Elena. Sute de creștini, mai mult sau mai puțin evlavioși, și-au îndreptat atenția spre locurile de odihnă veșnică din cimitirile orașului pentru a face cuvenita pomenire celor care ar fi trebuit să-și serbeze ziua numelui. Petrecerea alături de cei dragi mutați în lumea de dincolo sau, pur și simplu, gîndul la moarte, s-au dovedit a fi anul acesta mai puternice decît oricînd. „Este ca la Paști”, spuneau oamenii cu referire la numărul impresionat de pomeniri din cimitir. Deși o zi de sărbătoare a celor vii, de 21 Mai, de la poartă și pînă la ultima cruce din Cimitirul Central puteau fi văzuți oameni alergînd cu lumînări și pomelnice în mîini. Aceasta în timp ce preoții nu mai pridideau să facă față multitudinii de cereri. De departe, cea mai fastuoasă și solemnă slujbă de pomenire a celor cu numele de Constantin și Elena s-a făcut auzită în zona capelei rromilor. în rest, fiecare după dragostea și puterea sa. Iar dacă dimineața și prînzul au fost dedicate de creștinii băcăuani bisericii și morților, după amiaza, unul din punctele de atracție l-a constituit insula de agrement. Deși temperatura apei de la finele lunii mai nu mai este cea de odinioară, pentru a permite scăldatul în locuri interzise, vremea frumoasă a oferit ocazia petrecerii zecilor de băcăuani în jurul unui pahar de bere și a micilor. Cum grătarelor montate la insulă au fost reparate și înmulțite, adăugîndu-se, de bun augur, mesele de lemn și băncile improvizate, mulți au găsit de cuviință să-și petreacă seara într-o atmosferă care să le amintească de mult dorita vacanță la mare. Și așa, în ziua de sărbătoare a Sfinților âmpărați Constantin și Elena, lumea a petrecut cu gîndul la sărbătoarea Paștelui și, de ce nu, la cea a mult așteptatei vacanțe de vară. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.