Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan Baptista de Rossi
„Rămîneți întru dragostea frățească. Primirea de oaspeți să n-o uitați, căci prin aceasta unii, fără ca să știe, au primit în gazdă, îngeri. Aduceți-vă aminte de cei închiși, ca și cum ați fi închiși cu ei; aduceți-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucît și voi sînteți în trup. Cinstită să fie nunta întru toate și patul nespurcat. Iar pe desfrînați îi va judeca Dumnezeu. Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi». Pentru aceea, avînd bună îndrăneală, să zicem: «Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?». Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același. Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriți prin har inima voastră, nu cu mîncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănînce cei ce slujesc cortului. într-adevăr, trupurile dobitoacelor – al căror sînge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfînta Sfintelor – sînt arse afară din tabără. Pentru aceea și Iisus, ca sfințească poporul cu sîngele Său, a pătimit în afara porții. Deci, dar să ieșim la El, afară din tabără, luînd asupra noastră ocara Lui. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie. Așadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu, jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui. Iar facerea de bine și întrajutorarea nu le dați uitării; căci astfel de jertfe sînt bine plăcute lui Dumnezeu”- din Epistola către Evrei a Sfîntului Apostol Pavel. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.