La CEC este în curs de negociere contractul colectiv de muncă

Administrator

Președintele CEC, Eugen Rădulescu, a respins, săptămîna trecută, cererile salariale formulate de secretarul general al Blocului Național Sindical, Matei Brătianu, și a anunțat că peste tot răsplata urmează performanța și nu invers. Sindicaliștii de la Casa de Economii și Consemnațiuni au amenințat cu greva generală și alte acțiuni de protest dacă cererile lor nu sînt luate în considerare. „Contractul colectiv de muncă pentru următoarele 12 luni este în curs de negociere. Există o solicitare de creștere a salariilor cu 25 la sută, care depășește cu mult posibilitățile din acest moment ale băncii. Nu putem porni de la dorințe fără acoperire, ci de la calcule riguroase, așa cum stă bine unor bancheri. Ce arată aceste calcule? Banca noastră are o cotă de piață de circa 5 la sută la 31 martie 2005 și peste 9.000 de salariați. Singura bancă apropiată ca număr de personal este Banca Comercială Română, cu circa 11.000 de salariați și o cotă de piață de 25 la sută. Un calcul simplu arată că productivitatea în CEC este de patru-cinci ori mai scăzută, ceea ce face ca pretențiile salariale să fie fără obiect. De altfel, ca în multe alte cazuri, cred că oamenii sînt întărîtați de persoane care au alte interese decît ale salariaților CEC. Eu cred că salariații vor avea înțelepciunea de a nu cădea în plasa pescuitorilor în ape tulburi și vor înțelege că perspectivele CEC sînt foarte bune, dar peste tot răsplata urmează performantă, nu o precede” – a precizat președintele CEC, Eugen Rădulescu.
CEC are în județul Bacău trei sucursale CEC – în Bacău, Onești și Moinești și 36 de agenții, dintre care 25 în mediul rural. Directorul Sucursalei județene Bacău, Adrian Calapod, spune că acestea sînt răspîndite în toate zonele județului, iar cele din zona Podu Turcului au chiar clienți din județele limitrofe, Vaslui și Vrancea. CEC a intrat deja într-un program de restructurare, inclusiv prin diminuarea numărului de personal, care a scăzut de la peste 12.000 de angajați, în 2000, la 9.270 în prezent. în județul Bacău, sucursala CEC mai funcționează cu circa 250 de salariați. (Petru DONE)od, spune că acestea sînt răspîndite în toate zonele județului, iar cele din zona Podu Turcului au chiar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.