Dacă în prezent pensionarii și necăjiții care primesc ajutor social nu trebuie să plătească asigurarea de sănătate, peste cîtva timp ei nu vor mai beneficia de această facilitate. Guvernul a anunțat că îi va obliga și pe aceștia să contribuie la sănătate cu 6,5 la sută din venit, motivația fiind numărul mic de cotizanți care există în momentul de față. într-adevăr, din cei aproape 630.000 de pacienți înscriși pe lista celor 304 medici de familie, cîți sînt în județul Bacău, numai 293.474 pot fi considerați ca plătitori ai asigurării de sănătate. Dar și dintre aceștia doar o parte achită efectiv contribuția. Astfel, în județul Bacău, la fondul asigurărilor de sănătate participă 239.638 de locuitori, din care 218.722 sînt salariați, 3.073-agricultori, 3.341-în asociații familiale, 10.140-fără venituri, dar depun contribuția direct la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, iar 4.362 sînt din alte categorii sociale. Deși nu contribuie la fond, sînt incluși în rîndul plătitorilor și 31.660 locuitori care sînt încadrați în grupa coasiguraților, precum și alți 22.176, care au drept de ajutor social. Se poate spune, așadar, că aproape 400.000 de persoane din cele aflate în evidența medicilor de familie nu dau nici un leu la asigurările de sănătate. Ponderea între aceștia o dețin pensionarii, care numără aproximativ 200.000 de persoane. Impunerea plății asigurării de sănătate îi va afecta pe mulți dintre aceștia, mai ales pe cei care primesc pensie de agricultor. Aceasta, la nivelul județului Bacău, se situează între 300.000 lei și 1,1 milioane lei. Cît despre starea materială a celor din a doua categorie, nici nu mai vorbim. Ei nu au nici o sursă de venit decît ajutorul social, care pe lîngă că este foarte mic, nici nu se acordă ritmic, ci la trei, patru luni o dată.
Asigurările private de sănătate au rămas pe linie moartă
Mai mult, pensionarii ar putea plăti în viitor, alături de celelalte categorii sociale, și la asigurările private de sănătate. Aceasta însă numai în cazul în care vor dori să beneficieze de servicii medicale complexe și de condiții hoteliere mult peste cele oferite acum în spitale. Asigurările private la sănătate sînt subiect de discuție și la noi de ceva ani, dar pînă acum nu s-a ajuns la nimic concret. De curînd a avut loc la Iași o întîlnire pe acestă temă, la care au participat mai marii de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău. „Legea ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul acestui an, dar normele au fost mereu respinse în Parlamet și se negociază în continuare. Oricum, pînă la urmă va trebui să înceapă să funcționeze și sistemul de asigurări private”, ne-a declarat Dan Stoica, director relații contractuale la CJAS Bacău. Concluzia discuțiilor a fost că sistemul privat trebuie să intre complementar cu cel public, adică asiguratul să plătească la Casa Județeană un pachet de servicii suportat de sistemul de stat, iar în sistemul privat să contribuie cei care doresc servicii mai multe și mai complexe. Sistemul privat de asigurări la sănătate, în formula lui actuală, nu are nici o șansă să îi atragă pe întreprinzători, deoarece noul Cod Fiscal nu le oferă nici o facilitate și de aceea, firmele de asigurări private nu au participat nici la negocierea normelor. Apariția asigurărilor private de sănătate nu înseamnă că băcăuanii vor fi scutiți de contribuția la stat. Ei nu vor putea opta între cele două sisteme de asigurări. „Sistemul de sănătate de stat este obligatoriu, pe cînd cel privat este facultativ. Asigurarea de sănătate privată se poate adăuga la cea de stat, ca un bonus, în funcție de preferințele oamenilor”, a precizat directorul de la CJAS Bacău. La asigurările private de sănătate, poate cotiza oricine. Condiția este una singură: să ai bani ca să îți permiți contribuția. Din această cauză, asigurările private de sănătate nu vor fi la îndemîna oamenilor prin buzunarul celor cu venituri modeste. (Elena ȚINTARU, Claudiu TĂNĂSESCU)te cîtva timp ei nu vo
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.