Miri la 11 ani

în comunitățile tradiționale de țigani, nunțile între copii sînt încă o practică. O realitate mai puternică decît orice declarație a unor ONG-uri care se ocupă de rromi și vor să lase impresia că problemele lor îi interesează. Fetițele de 10-11 ani sînt vîndute de părinții, băieților mai bogați, și ei niște copii, nevoiți să își înceapă prematur viața. Inclusiv cea sexuală. La Gura Văii, lîngă Onești, în acest an au avut loc 12 nunți de copii. Pe care preotul i-a primit în biserică și le-a dat binecuvîntarea.

Ulița plină de noroi e înțesată de lume. Țigăncușe mititele, îmbrăcate în mirese și cu mult ruj pe boticul care a lăsat de curînd biberonul, te îndrumă fără voie pînă la locul sărbătorii. Casa miresei, de curînd tencuită, se remarcă între celelalte. Zestrea a fost scoasă la vedere: cîteva zeci de perne mari și roșii, pături, carpete și prosoape. Un grup de fetișcane îmbrăcate tradițional, cu fuste generoase și salbe de cocoșei la gît, sporovăie și dansează, pe ritmul manelelor care bubuie din boxe. Cele mai multe nu trec de 13-14 ani și au batic pe cap. Ni se explică repede că, cele care poartă batic sînt măritate. Celelalte sînt fetele mari. Vrem să vedem și noi mireasa. Din grup se desprinde o copilă cu părul numai zulufi. Măriuca Stănescu are 11 ani. Ploapele îi sînt grele de fardul strălucitor, dar și privirea e cam cețoasă. Mărturisește că-i e cam somn, că au trezit-o devreme. E îmbrăcată lucios, iar șosetele roz străbat niște pantofi cu tocuri de zece centimetri, care par furați din dulapul mamei.
Măriuca pare indiferentă că se mărită. „Așa au vrut mama și tata”, spune ea resemnată. E convinsă că va continua să meargă la școală, în clasa a III-a, pe care vrea să o termine, chiar dacă, de mîine, va purta batic pe cap. Maricica Stănescu, soacra mică, își lasă baltă pregătirile și vine să ne convingă că, de fapt, Măriuca are 18 ani. „E ea, așa, mai mică, dar nu are 11 ani, ci 18”, turuie femeia, care nici ea nu trece de 35 de ani. Se mîndrește apoi cu preșurile, cumpărate de la Soveja, și cu pernele, făcute chiar de ea. „Rochia de mireasă a cumpărat-o nașu’, de la Onești, că trebuie și noi să fim în rînd cu lumea”, spune soacra mică.
Lumea continuă să izvorască de pe toate ulițele. Cîteva sute de persoane sînt gata să o conducă pe Măriuca la altar. E, însă, o problemă: nu a sosit muzica de la Bacău. Nu se mai poartă lăutari cu alămuri, ca pe vremea bunicilor. „Dacă nu aduci o orgă și un gurist, rîde lumea de tine”, ne explică Ileana Stănescu. Profităm de răgaz și tragem o fugă la casa mirelui. în curtea măturată, pe un scaun tronează o găleată de vin și multe pahare. Să guste toți oaspeții. Casa e proaspăt văruită, iar în odaia „bună” au fost puse carpete noi, cu Răpirea din Serai.
Mirele Marian Munteanu pare rușinat de tot ce se întîmplă în jurul lui. Puștiul blonduț are 13 ani și este în clasa a VII-a. S-a cunoscut cu Măriuca acum o lună. Nu știe încă dacă îi place sau nu. „Așa au hotărît părinții”, recunoaște el, la fel de convins că nu va abandona școala, nici după ce va deveni cap de familie. Cineva îi întinde o sticlă de vin, să tragă și el o dușcă. Refuză și își șterge cu batista urmele de sudoare de pe frunte. Silvica Munteanu se impacientează de discuția noastră cu mirele. „Așa e la noi, la țigani. âi însurăm repede, dacă găsim o fată bună. O luăm și o creștem noi, să nu se ducă cu altul”, explică soacra mare, care a cheltuit o avere să-și vadă copilul alături de Măriuca.
Lucica și Gheorghe Bucur sînt nașii, aleși tot de părinți. Sînt români get-beget. L-au botezat pe Marian și s-au gîndit să-l și cunune. Lucica are un magazin în comună. „E patroancă”, ne explică una dintre rudele mirelui. Nașa îi cunoaște bine pe țigani. „Cumetrii noștri au venit mereu la noi, de Paști, de Crăciun. Sînt oameni de treabă, muncitori, nu beau, nu fură”, ne asigură nașa. O întrebăm dacă nu își face probleme că cei doi sînt prea fragezi pentru ce urmează. „Nu, că o iau doar să o crească, să nu fugă cu altul. Cînd or mai crește, atunci o să se consume căsătoria”, spune, nici ea foarte convinsă, Lucica Bucur.

„Acu’ e dracu pe pămînt”

O droaie de femei și puradei se înșiră, cale de cîteva sute de metri, între casa mirelui și cea a miresei. Bărbații sînt puțini și stau pe margine. Țigăncile tinere dansează cu foc. Sînii tremură provocator pe sub bluze sporind și mai mult frumusețea femeiuștilor. Nimeni nu a făcut economie de fard și ruj. Fetișcanele măritate și-au pus lîngă salbe, mărgele de plastic, colorate, care se vînd la kilogram la tarabele de la tîrguri. Fluturași și floricele de plastic, cinci la 10.000, fac concurență bănuților prinși în cozi. Fustele plisate, făcute chiar de meșterele de la Gura Văii, mătură noroiul. Sînt lucrate de mînă, din materiale înflorate. „Luăm materiale frumoase, de la Europa. Cine se duce acolo, aduce pentru toată lumea”, ne explică Marioara Stănescu, care și-a construit casă frumoasă după ce a împînzit țara cu fustele plisate de ea.
De pe margine, țigăncile bătrîne nu privesc cu ochi buni. „S-au schimbat toate. Portul nostru tradițional este roșu, înflorat. Acum, fetele își fac fuste albe. Cînd m-am măritat eu, eram fată mare și mi-am văzut de treabă, de bărbat, de copii. Acu’, e dracul pe pămînt! Trebuie să ții fetele astea, să le legi să nu calce strîmb. La noi, sînt pretenții mari de la o fată mare. Și, chiar dacă e ea serioasă, trebuie să o ții din scurt, cîte golănisme sînt în jur”, spune Ileana Stănescu, de 58 de ani. Nici nunta nu mai seamănă cu ce a fost. „Nunta o făceau și socrii mari, și socrii mici. Veneau lăutari, mie mi-au adus tocmai de la Corbasca. Da’ acum, ce să mai aduci, că au plecat toți în strănătate?”, se întreabă Ileana Stănescu.
Gura Văii e, de fapt, un neam de Stănești, stabilit acum vreo 40 de ani, la marginea Oneștiului. „Am fost la Bug, acolo m-am și măritat. La cort, în căruțe. S-a înțeles tata cu socru-meu și ne-au făcut nuntă. Cu lăutari. Nunta mea a durat puțin, că a plouat tare și a venit apa mare și a trebuit să strîngem totul, să fugim”, povestește Ileana Stănescu, de 85 de ani, care a străbătut toată țara sub coviltirul căruței. Ochii albaștri încep să lăcrimeze, cînd vorbește despre nunta ei și viața de pribegie. E nemulțumit de tinerii de azi, care nu vor să se mai dea la meserie, dar e bucuroasă că mai sînt obiceiuri care se mai păstrează. ” Să știi tu de la mine, maică, la noi, fetele se dau repede. La 14-15 ani, dacă ai trecut de 15 ani, ești fată bătrînă și nu te mai ia nimeni”, ne destăinuie băbuța.
Bătrînele din Gura Văii ne-au asigurat însă că, indiferent de vremi, un singur obicei nu s-a schimbat. Și azi se caută „roșul” de pe cămașa albă, a doua zi după ce însurățeii se duc la biserică. „Mîine dimineață, o să îi caute și lui Măriuca, pe cămașa albă. Asta e regula și nimeni nu îndrăznește să fac altfel”, ne-a asigurat Ileana Stănescu cea tînără. Un amănunt pe care îl știu și soacrele, și nașii, dar pe care toți încearcă să îl ascundă.

Preotul cunună copii pe bandă rulantă

în timp ce stăm de vorbă cu bătrînele îmbrăcate în roșu, ajung și cîntăreții de la Bacău. Pun repede orga în priză și încep să cînte, ba pe românește, ba pe țigănește. Ulița se animă, țigăncile încep să bata pasul mărunțel și să se unduiască. Cîteva rude ale fetei joacă îndrăcit voalul și rochia, în chiuturile soacrei mici. După un sfert de ceas de modelat glodul de sub tălpi, pleacă spre casa flăcăului. Droaie de puradei se împleticesc printre picioare. Cad și se ridică, se scutură de noroi și o iau din nou la sănătoasa, să fie primii, să nu piardă nimic. Socrul mic se ocupă de saxofonistul care însoțește alaiul și îi dă la fiecare zece pași, să guste din sticla de vin la PET, cumpărat să fie din belșug.
Nuntașii sînt întîmpinați de soacra mare și de nași. Mirele debusolat este așezat în casă, pe un scăunel. Domnișoara de onoare, o puștoiacă de vreo 15 ani blondă și cu ochii albaștri, dar cu batic pe cap, îi pune floarea și îl piaptănă. Nașa îi prinde pe sub floare o bancnotă de 500.000 de lei și două de 50.000. Să fie belșug în casă. Apoi dansează cu toții în jurul mesei din camera de oaspeți, pe care socrii mari au pus vin, cozonac, două salamuri și un cașcaval, în ambalaj. Afară, fetele joacă voalul, peste care soacra mare aruncă, pentru bunăstare și rodire, un amestec de zahăr, busuioc, sare și miez de pîine.
Alaiul o ia în sens invers, de astă-dată cu mirele și nașii în frunte, pînă la casa lui Mărioara. Aici, altă dănțuire, care durează minute bune. Totul e filmat, cu o cameră digitală, de un „profesionist adus de la Onești”. Rudele apropiate, nașii și mirele intră în casa fetei. Muzicanții, aflați pe prispă, sporesc ritmul, astfel că, în casă, nu poți schimba o vorbă. Măriuca e urcată pe un scaun. Nașa îi dă jos fusta modernă, de sub care răsare o fustă albă, plisată. I-ar da jos și bluza, dar renunță, cînd își dă seama că sînt prea mulți ochi în preajmă. Rochia de mireasă, cu volane, pare prea mare pe trupul firav al copilei. Nașa îi așează apoi voalul și cununița pe frunte. Lumea începe să chiuie, iar ieșirea miresei în fața casei fără gard e urmată de un adevărat balamuc. Se dansează cu foc, dar singurii bărbați care contează sînt nașul și ginerele. Restul, stau pe margine, beau din PET-uri și fluieră.
După ce nuntașii dau semne de oboseală, nașii îi invită pe toți la cununia religioasă. Saxofonul și acordeaonul umplu ulițele satului. Cale de mai bine de doi kilometri, pînă la biserică, lumea iese pe la porți, mai ales că drumul străbate și un cartier de români. Soacra mare îi servește cu vin, din sticlă, și îi invită să servească din farfuria cu zahăr, pîine și busuioc. Puțini sînt cei care îndrăznesc să reziste la insistențele fericitei soacre. Alaiul se oprește în curtea bisericuței vechi de 400 de ani. Preotul întîrzie. Cînd intră în curte, vine țintă spre noi și ne întreabă dacă avem treabă cu el. încercăm să bîiguim că sîntem și noi nuntași, dar nu ne crede. Strigă spre familie:” mă, sper că ați fost la „sfat” și aveți certificatul de căsătorie”. Rudele sar toate și spun că nu e nici o problemă. Preotul intră în biserică, iar rudele ne roagă să nu mergem cu ei. Se tem că, dacă fotografiem sau află preotul că sîntem ziariști, nu o să-i mai cunune. Și, în timp ce așteptăm finalul cununiei religioase, ne întreținem cu preoteasa. Ne povestește că, după Bobotează, au fost vreo 12 nunți în cîteva zile. „Un băiețel a plîns toată nunta. Nu avea mai mult de opt – nouă ani”, ne povestește, în timp ce soțul pune pe cap pirostriile lui Măriuca de 11 ani și lui Marian, de 13. (Eduard ADAM, Nicoleta BICHESCU)

Nunțile țigănești durează și trei zile

Nunțile țigănești nu seamănă cu ale românilor. Nu se stă la masă, de seara pînă dimineața. „Cînd s-au făcut invitațiile la nuntă, familia mirelui a tăiat zece porci și a cumpărat băutură, salam, brînză. A trimis la toți invitații pachete cu mîncare și băutură”, ne-a explicat socrul mic, ajutorul de bulibașă din Gura Văii. în ziua nunții, după cununia religioasă, la casa mirelui erau pregătiți alți șase-șapte porci și bidoane cu vin. Nuntașii, în funcție de dimensiunea pachetului primit, erau așteptați să sosească doar cu darurile. „Rudele sînt invitate să ia mîncare, să bea și să danseze. Dar nu se stă prea mult. Vin, dau darul, mănîncă ceva și pleacă, vin alții”, ne-a mai spus socrul mic. Pentru că nu toată lumea este serioasă, nunta poate dura și trei zile. Pînă vine toată lumea cu darul. La Gura Văii, nuntașii au dat între 500.000 și un milion de lei, iar membrii apropiați din familie, cîte trei-patru milioane. în plus, părinții lui Marian au oferit 100 de cocoșei, în timp ce familia fetei a dat doar vreo 10 – 15 bani de aur. Marioara și Marian aveau de primit bani de la 700 de familii, bani care ar fi urmat să acopere cheltuiala de aproape un miliard de lei, făcută de părinții lui Marian. Prețul modern plătit pentru o mireasă de pînă în 15 ani. oi dansează cu toții în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!