Un om de afaceri din Comănești vrea să-și investească o parte din avere în Moinești
• Claudiu Cotfas crede că poate reabilita zona turistică prin punerea în valoare a hotelului neterminat din Moinești n proiectul lui se află, de mîine, la judecata edililor moineșteni
Are o privire scurtă și tăioasă. Cu ea te cîntărește din prima. Dacă îl cîștigi și-i intri în grații, constați că ai de a face cu un om hotărît și cînd vorbește. Afișează o ținută de englez, pe care chiar o are, pentru că se află în România după o interesantă și hotărîtoare experiență în țara de peste Canal. Altfel este muntean, din Asău, comăneștean prin domiciliu, moineștean prin anii pe care i-a trăit ca geolog la Trustul Petrolului și român – cum susține – prin sufletul pe care nu-l poate învinge, deși este conștient de originile sale grecești, trădate și prin nume. La 39 de ani, a cîștigat ceva bani prin Occident, a luat lecții serioase de capitalism la nemți, la spanioli și la englezi, către care a „evadat” din România nu înainte de 1990, cum și-ar închipui mulți, ci în 1993, cînd a constatat că la noi nu-i încă timpul afacerilor curate. Am dat de el după ce și-a făcut publică intenția de a intra într-o afacere pe care alții, cu bani mulți, au lăsat-o baltă acum 15 ani, dacă nu cumva au creat-o ca pe un paravan pentru alte scopuri. Vrea să investească în hotelul neterminat din Moinești – o hardughie de clădire părăsită, o pată neagră pe obrazul urbei.
– Cînd am auzit ce vreți să faceți la Moinești, domnule Cotfas, mi-am adus aminte de un titlu de roman al lui Fănuș Neagu, care a făcut furori la vremea lui: „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”. Să-mi fie iertat gîndul, dar cred că oricine ar auzi de planul dumneavoastră s-ar duce cu mintea tot cam acolo, deși Moineștiul nu-i nici pe departe un mare oraș.
– Vă înțeleg foarte bine, pentru că este vorba despre un proiect pe care nimeni nu l-a susținut pînă acum în legătură cu hotelul neterminat din Moinești. Știu că vă gîndiți în primul rînd la ce a ajuns această clădire, la cît de mare este, la cîți bani îi trebuie să fie consolidată și refăcută. Și mai știu că vă gîndiți la situația economică și socială a zonei Moinești, înfloritoare cîndva, acum în decădere, după restrîngerea activității în Petrol. Dar eu cred că asemenea considerații ar trebui abandonate. Zona Moinești este una dintre cele mai populate, iar oamenii locului tot aici vor rămîne. în plus ea are și alte valențe decît cele industriale, iar una dintre acestea este valoarea sa turistică, balneară, de care în secolele trecute au beneficiat mulți. Moineștiul nu este un tîrg mort, iar cei cu care stai de vorbă, în special intelectualii, subliniază toți valențele de care aminteam. Eu am ajuns de mult la concluzia că în zona Moinești – Comănești există și alte posibilități de dezvoltare, dincolo de petrol și lemn.
– V-ați născut și ați crescut aici, unde ați și muncit cîțiva ani buni. De unde optimismul pe care îl afișați?
– Sînt născut la Asău și am încă domiciliul în Comănești. Șase ani am lucrat la Trustul Petrolului Moinești, ca tehnician geolog. în 1990 am plecat în Germania, eram liberi să circulăm. N-am plecat, pur și simplu, după mirajul Occidentului, ci cu gîndul să-mi fac un rost și să-mi deschid o afacere, acasă. Nu una la întîmplare. Voiam să intru în industria de preparate din carne. Aveam nevoie de capital, dar mai ales aveam nevoie de experiență și așa am ajuns la nemți, să învăț de la ei.
Acasă – haos și confuzie
– Ce v-au învățat nemții?
– I-am studiat atent. Sînt corecți, ordonați, punctuali, serioși, oameni de cuvînt. Meseria o înveți, dar caracterul ți-l educi. Aveam 24 de ani și am început să înțeleg la sursă ce înseamnă industria capitalistă și, mai ales, ce înseamnă să ții pasul cu capitalismul.
– Cum și cînd ați încercat să puneți aceste lucruri în practică?
– în scurt timp. Credeam, încă, tot ce vedeam. Am crezut că vin în țară și mă apuc serios de treabă. Era după un an și jumătate de stat la nemți. M-am înșelat amarnic, pentru că acasă am găsit numai haos, confuzie și toate celelate pe care sper să le trecem de-acum în istorie. Nici n-am mai stat pe gînduri. Abia atunci am înțeles că trebuie să evadez din România. în Occident, firește. Ceea ce n-am făcut nici pe vremea comuniștilor. Am prins o oportunitate și am plecat în Spania, în agricultură. Nu era vremea căpșunarilor de acum, cine ne vedea acolo credea că sîntem italieni. Să știți că făcusem, deja, bani frumoși, dar la noi nu era timpul să investești în ceva. Am stat în Spania trei ani și jumătate, mi-am adus acolo și soția și prima fiică. Am lucrat și în industri hotelieră, pe litoralul mediteranian.
– Ați sărit de la rigurozitatea nemțească la spiritul exploziv, latin. N-a lăsat urme în ceea ce v-ați propus inițial?
– Nici vorbă, pentru că și civilizația spaniolă capitalistă are ce te învăța. Cu astfel de acumulări am revenit, în 1995, acasă. Atunci am pornit prima afacere, societatea Romcapes, cu capital mixt, româno-german. Ne-am orientat, ca mai toată lumea, la prelucrarea lemnului, dar după un an am înțeles din nou că nu are rost să continui. Afacere mergea, neamțul voia să reinvestim tot profitul, dar eu nu pot tăia păduri, eu le-aș replanta. Cu industria cărnii e altfel. Eu jinduiam după asta și am vîndut acțiunile la Romcapes. Dar tot nu aveam destul pentru proiectul meu. Am aflat, însă, că în Anglia se putea cîștiga mult și în timp scurt, record. Pentru asta am plecat acolo, cu soția și cu cele două fetițe.
La școala de afaceri engleză
– Periplul dumneavoastră prin Europa a mai căpătat, deci, o culoare.
– Una aparte. A fost încă o experiență, decisivă, pentru că aici am început o afacere proprie, în construcții civile și industriale, din care am și cîștigat, am și învățat. Soția mea este și acum asitent de manager la o mare firmă de construcții. Cu patronul ei am stat mult de vorbă. M-a ajutat în multe feluri, m-a învățat multe. în paralel, am reușit ca, la Comănești, să deschid în anul 2000 o fabrică de prelucrare a cărnii. M-am asociat cu cineva din Adjud, care s-a și ocupat de ea.
– Cum de ați ajuns, acum, din nou acasă, cu gînduri mari? Ați venit definitiv, mai plecați undeva, în lume?
– Am spus, deja, că am acumulat mult: și capital și experiență. N-am plecat definitiv din Anglia. Soția mea și cele două fetițe sînt acolo. Soția, Gabriela, lucrează la firma de construcții, dar este și studentă la Cambridge Univesity. Fetițele sînt și ele la școală. Eu am venit să investesc în țară. Mi se pare momentul prielnic. Nici afacerile de acolo nu le-am abandonat.
La Primărie, altă Mărie, cu altă pălărie
– Aveți capital, aveți și fabrica mult visată. De ce nu investiți oriunde altundeva decît la Moinești?
– M-a dus gîndul să încep ceva la Slănic Moldova, de exemplu. Este o zonă superbă. Mă orientez la ceva cît mai aproape de casă. Dar am găsit, la Slănic, un oraș aproape pustiu, o stațiune jalnică. Numai cît am văzut Hotelul Perla, neterminat, fără perspective, m-am lăsat păgubaș. Mi-au creat o senzație de nesiguranță. Unde e animația stațiunii de altădată?
– Dar cum ați ajuns cu proiectele tocmai la Moinești?
– Știam că aici se află o clădire imensă, neterminată. Am început să întreb pe unul și pe altul. Mă gîndeam că am experiență în construcții, iar în zonă va veni vremea ca mulți să se întoarcă acasă, mulți tineri plecați prin lume. Au nevoie de locuințe, mă gîndeam la un bloc de acest fel. La Moinești și Comănești nu se mai construiește mult. Știam că blocul neterminat era al Trustului Petrolului. Am stat de vorbă cu domnul Săftoiu, directoul general, dar am avut surpriza să aflu că, după privatizarea cu OMV, hotelul neterminat a fost cedat comunității locale. Era la numai cinci zile de la eveniment, de cînd cei de la petrol s-au interesat de un investitor gata să-l preia.
– Prin urmare, acum aveți de negociat cu alți stăpîni?
– Da. Mi-am și făcut cunoscută intenția, pe care am înregistrat-o oficial. Primele discuții cu cei de la Primărie m-au dezamăgit puțin, nici ei nu știu exact ce ar putea face cu clădirea. Mi-au sugerat că nici mie nu mi-ar fi ușor. Dar mi-au mai dat de înțeles că incertitudinea nu va dura mult. Oare de ce nu înțeleg că tocmai a venit un investitor? Poate să mai apară altul peste 30 de zile, dar poate și după zece ani. Știu că mîine, 26 mai, va avea loc prima ședință a consiliului local după ce mi-am înregistrat cererea. Aștept să fie luată în discuție această problemă, care mie mi se pare prioritară și pentru comunitatea moineșteană.
Grecul se teme de „calendele grecești”
– Vă așteptați și la un eșec?
– Nu pun așa problema din primul moment. Dar dacă se va ignora discutarea problemei hotelului mă gîndesc că aceasta se va întîrzia. Vine vara, vacanța, știu eu ce alte probleme mai apar, și ne putem duce în toamnă sau poate și mai tîrziu. Or, eu nu voi putea aștepta atît, pentru că eu vreau să-mi bag banii în ceva durabil, care să apuce să fie gata pînă la integrarea în UE. Care este atît de aproape.
– Revin, în final, la ideea de la început. Chiar sînteți conștient că această investiție costă? în ce investiți? Ce efecte așteptați?
– Sînt conștient că investiția implică un efort financiar important. Dar vă mai destăinui un amănunt: un bun prieten englez stă aproape de mine la acest proiect. Și nu numai. Aștept ședința de mîine a consilierilor locali, reacția lor. Eu cred că investiția va ave efect pozitiv economic asupra zonei Moinești, a localităților din zonă. Construcția nouă va schimba, efectiv, fața orașului. Vreau să pregătesc aici o parte din camere pentru turism, altele pentru locuințe. Vreau să amenajez Baza de tratament, zona izvoarelor minerale – Parcul Băi, un bazin de înot pentru copii, parcarea de la subsol și spațiile de agrement. Am perspective de contracte pentru agroturism în zonă cu turiști englezi. Am auzit că Uniunea Europeană a finanțat deja, aici, un proiect de turism. Deci se poate, există chiar interes european pentru o zonă bogată, fermecătoare și care are și tradiții culturale deosebite. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.