Anul Enescu

Compozitorul – în rîndul „nemuritorilor” români

Anul 1933 nu a debutat bine. Schimbare de guvern. Se formează un nou cabinet național-țărănist, sub conducerea lui Alexandru Vaida Voievod. La miezul nopții depune jurămîntul. Printre ei, NicolaeTitulescu la Externe, Dimitrie Gusti – la Instrucțiune, Culte și Arte. Pleacă guvernul ce fusese prezidat de Iuliu Maniu. „Dar, scria un ziarist de la „Facla”, cu toată gravitatea împrejurărilor și în pofida solemnității, s-au petrecut scene de suculent humor. Unde e Iuliu Maniu se nimerește și Puiu Iancovescu, geniu ștrengar al scenei românești, care aflînd că președintele Consiliului e de-acum liber, venise să-l invite, pur și simplu, la teatru!
Cineva apreciază, netam-nesam:
– Teatrul pe care-l joacă Puiu Iacovescu e frivol…
– Nu e frivol, domnule, răspunde imbatabilul Puiu, e inteligent!
Toată trupa, continuă ziarul, trece apoi în marele hol al palatului. Grupul miniștrilor se formează strîns, se așează în mai multe chipuri, în sfîrșit nemișcare: se vor trage poze. Inevitabil, fotograful rostește formula sacramentală: zîmbiți, vă rog!! Rumoare. Iar unul dintre miniștrii demisionați adaugă cu convingere: Imposibil!”
Pe 2 februarie lucrătorii de la Atelierele „Grivița” intră din nou în grevă. „Cinci mii de lucrători din atelierele C.F.R. au încetat lucrul azi dimineață”, scria „Adevărul”. în sfîrșit, trece iarna și sosește primăvara. La 1 mai, „mare fierbere” la Teatrul „Cărăbuș”. încep repetițiile… Trupa e compusă din 200 de persoane, iar repertoriul e semnat de N. Kirițescu, W. Vlădoianu și N. Constantinescu. Cișmigiul capătă, în această lună, noi culori aparte. Academicianul I. Simionescu, impresionat, scrie în „Universul” că „…această grădină nu este întrecută de prea multe grădini din marile centre europene. Este o minune de artă grădinărească. Mai ales acum, în luna mai, cînd de la o zi la alta decorul se schimbă”.
Presa bucureșteană îl face „praf” pe Papen – în traducere românescă „Papă-lapte”, ambasadorul german în capitala țării noastre, dorindu-i să-l „…ajute Dumnezeu să vadă murind pe front pe toți acei care vor să provoace războiul”.
La 4 mai se înregistrează 27 grade la umbră și 35 de grade la soare! 22 mai: Academia Română e în sărbătoare. Toți membrii ei sunt prezenți, cu uniformele de academicieni cu fireturi de aur. Apare suveranul. Lîngă el iau loc ministrul Instrucțiunii, Octavian Goga, și domnii Dimitrie Pompei, George Fotino, Alfred Alessandrescu, Mihail Jora. Se face liniște. Toată lumea este cu privirea ațintită asupra lui George Enescu. Acesta e calm, ca înaintea unui mare concert. Cu aproape doi ani în urmă, la 22 noiembrie 1931, la Iași, în holul „Academiei de Muzică și Artă Dramatică”, i se ridicase un bust. Apoi, în unanimitate, la propunerea rectorului Academiei, s-a hotărît ca instituția să poarte în viitor numele lui Enescu. Acum, mai emoționat ca niciodată, vorbește L. Mrazek, președintele înaltului for științific: „Alegerea ca membru activ a colegului George Enescu, pe care de altfel Academia Română îl numără deja de 16 ani printre membrii săi de onoare, este un omagiu pe care ea a vrut să-l aducă geniului românesc, manifestat într-un mod așa de strălucit în persoana noului ales. Ea deschide larg porțile acelui lăcăș rezervat pînă acum numai cultului literelor, istoriei și științelor exacte, primind în ședința solemnă de azi pe solul artelor, căruia Euterpe i-a încununat de mult fruntea cu lauri”.

Eugen ȘENDREAmbrii săi de onoare, este un omagiu pe care ea a vrut să-l aducă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!