Narcis Răducan a fost trimis la echipa a II-a

Administrator

Narcis Răducan (foto) pare să fie ieșit de tot din grațiile antrenorului Cristi Popovici, care a decis să-l trimită pe acesta să se antreneze cu FCM II Bacău. Contactat telefonic, principalul FCM-ului a confirmat informația, dar a evitat să ofere mai multe amănunte. „Da, este adevărat că nu l-am convocat pe Narcis Răducan pentru meciul cu CFR Cluj”, a fost tot e a spus Cristi Popovici. Neînțelegerile dintre cei doi nu reprezintă însă, o noutate, Narcis aflîndu-se pentru a doua oară în acest retur în postura de a nu fi convocat pentru un meci al FCM-ului. De altfel, mijlocașul băcăuan nu a ezitat să-și asume rolul de lider de opinie și în vestiar, ceea ce i-a atras prima excludere din lot. Scuzele lui Narcis, dar și valoarea acestuia l-au determinat pe Popovici să-l reprimească în lot după numai cîteva zile. Totul părea că a revenit la normal, dar se pare că „securea războiului” a fost dezgrobată din nou. Aflat la final de contract cu FCM Bacău, Narcis Răducan a mărturist într-un cerc de prieteni că la sfîrșitul campionatului va pleca de la Bacău, varianta semnării unei noi înțelegeri cu echipa lui Sechelariu fiind aproape imposibilă. Altfel, antrenorul Cristi Popovici nu va putea conta în partida de sîmbătă cu ceferiștii clujeni nici pe Cătălin Cursaru, entorsa suferită de acesta în meciul cu Poli Iași continuînd să-l chinuie pe atacantul băcăuan. „Sper ca pînă la ora meciului cu Cluj să se rezolve problemele de sănătate și Cursaru să poată juca”, a declarat Cristi Popovici. Un punct de vedere ce pare foarte optimist, în condițiile în care jucătorul a declarat că nu poate pune încă piciorul în pămînt. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.