Și-a înjunghiat soția, apoi și-a înfipt cuțitul în burtă

Redacția Ziarul de Bacău

• femeia a murit în drum spre spital, iar bărbatul a supraviețuit, după ce a fost salvat de vecini

Locatarii blocului 16 de pe strada Aleea Parcului din municipiul Bacău au trăit, ieri dimineața, momente de coșmar după ce au asistat la un adevărat carnagiu.Tragedia s-a petrecut în jurul orei 9,00, cînd din apartamentul în care locuiau Gheorghe Dragomir și Valerica Bîgea s-au auzit strigăte înfiorătoare. Gheorghe și Valerica, ambii în vîrstă de 64 de ani, trăiau împreună de peste 20 de ani într-un bloc dintr-un cartier liniștit al Bacăului și erau cunoscuți de toată lumea ca fiind un cuplu model. Ieri dimineața însă, din apartamentul lor s-au auzit strigăte și ceartă. Vecinii au intrat în apartament și au găsit-o pe ea horcăind într-o baltă de sînge, iar pe el încercînd să se omoare. „Mai întîi au scos-o pe ea și apoi pe el. Erau plini de sînge. N-aș fi crezut niciodată că se va întîmpla asta, pentru că se înțelegeau foarte bine, erau niște oameni foarte liniștiți. Ieri i-am văzut ultima oară, cînd s-au urcat în mașină”, ne-a declarat Vasile Marin, unul dintre vecini.

Alertați de strigătele din apartament, vecinii au intrat în casă și au reușit să-i smulgă lui Gheorghe din mînă cuțitul de bucătărie, cu care-și înjunghiase concubina și pe care și-l mai înfipsese și lui de cîteva ori în abdomen. La fața locului au sosit imediat două ambulanțe. Într-una dintre ele a fost urcată Valerica Bîgea, însă femeia a murit în drum spre spital, în timp ce medicii din cea de-a doua Salvare i-au acordat lui Gheorghe Dragomir primele îngrijiri. Ajuns la spital, bărbatul a fost supus unei operații chirurgicale, care a durat mai bine de trei ore. „A venit cu două plăgi tăiate, una care a străpuns diafragma, iar cealaltă la abdomen. Femeia a avut secționată o arteră principală și nu a mai putut fi salvată”, ne-a declarat George Dahnovici, medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Atît familia, cît și anchetatorii, au refuzat să ne ofere amănunte despre acest caz. Cu toate acestea, se pare că cercetările merg pe varianta omorului produs pe fondul unei căderi psihice provocată în urma unui accident ușor de mașină produs în ziua precedentă. Atunci, mașina condusă de Gheorghe Dragomir, și în care se afla și concubina sa, a fost avariată ușor după ce s-a tamponat de un autovehicul de mare tonaj. Ajuns acasă, bărbatul a suferit o cădere psihică, ce s-a accentuat în cursul dimineții de ieri, cînd Gheorghe a omorît-o pe femeie, după care a încercat și el să se sinucidă. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.