în județul Bacău s-au retrocedat peste 12.000 de hectare de pădure în baza unei legi ambigue. Beneficiarii acestui act normativ au fost localnicii din comunele de pe Valea Muntelui, care spre deosebire de ceilalți români nu au primit înapoi pădurile confiscate de comuniști, ci au fost pur și simplu împroprietăriți. Operațiunea a avut loc cu precădere în decursul anului 2003. Acest lucru a ieșit la iveală în urma unui control efectuat la o parte din ocoalele silvice de pe Valea Muntelui. Verificarea a fost coordonată de Costel Girigan, inspector șef la Direcția de Regim Silvic și Cinegetic de la Suceava. Controlul nu este încă finalizat pe toată Valea Muntelui, dar acolo unde a fost finalizat, opinia lui Girigan este clară. „Din punctul meu de vedere, nu există bază legală pentru retrocedarea a mai bine de 12.000 de hectare de pădure. Sau, mai bine spus, eu nu am găsit încadrarea legală pe baza cărora s-au dat oamenilor aceste păduri. Am să întocmesc un raport la finalul controlului, pe care îl voi înainta la minister”, ne-a declarat Girigan. Nici autoritățile locale nu au ignorat aceste descoperiri. „Mi se pare deosebit de grav și aștept și eu să primesc acest raprot care, din cîte știu, va fi trimis și la Ministerul Administrației și Internelor, și în baza acestuia va fi făcută o analiză la nivel central”, a spus prefectul Gabriel Berca.
Secretarul de stat Vasile Lupu, din ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a declarat pentru „Ziarul de Bacău” că acest act normativ a avut aplicabilitate doar în patru județe. în Suceava s-au retrocedat peste 25.000 de hectare din pădurile grănicerești, și în județul Vîlcea alte 1.000 de hectare de păduri. „Insist, aceste păduri au fost retrocedate pe baza Legii 400/2002, nu vorbim de toate retrocedările făcute pe baza legilor funciare. în Bacău și Neamț nu vă pot spune care este însă situația nici măcar estimativ cu privire la suprafețele retrocedate pe baza acestui act normativ, întrucît o asemenea situație nu există la prefecturile din localitățile respective. Regia Națională a Pădurilor a pus la dispoziția comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar suprafețele solicitate, dar cui le-au dat, pe ce criterii, acolo se știe, la nivel local. Deocamdată, nu mă pot pronunța cu privire la legalitatea retrocedărilor făcute pe Legea 400. Există acest act normativ care le guvernează și vom vedea dacă legea s-a aplicat bine, sau nu, după finalizarea controalelor care se efectuează în zonă la dumneavoastră. Cert este că de mîine, (astăzi, n.r.), în Bacău vor sosi ”întăriri” și de la noi, de la Direcția generală de Controlul aplicării regimului silvic și cinegetic care să ajute la finalizarea controlului”, ne-a spus secretarul de stat Vasile Lupu.
De altfel, ministrul Gheorghe Flutur a declarat că va informa Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în legătură cu abuzurile legate de exploatarea pădurilor de pe Valea Trotușului. El a spus că pădurile au fost date abuziv în baza acestui act normativ, întrucît persoanele care le-au primit nu le-au avut niciodată în proprietate. Era vorba să fie împroprietăriți cu terenuri agricole, fînețe și pășuni. Le-au dat păduri de 120 de ani și 70 % dintre ele nu mai există, fiindcă le-au ras de pe suprafața pămîntului, și noi ne jelim că vine Trotușul și rupe, dar încă nu am ajuns la infractorii cu ajutorul cărora s-a furat. Pe mine m-a surprins foarte mult ce s-a întîmplat acolo și voi face o informare inclusiv la CSAT. Este un exemplu clar de furt. Comisii locale, comisii județene și autorități care au închis ochii și au alimentat mafia”, a declarat Flutur.
De unde vine această lege?
Actul normativ în baza căruia s-au făcut aceste retrocedări controversate este o lege din anul 2002, care a reactivat o alta și mai veche, din 1945, cu privire la reforma agrară. De fapt, legea reformei agrare din 1945 este actul normativ invocat de locuitorii de pe Valea Muntelui pentru a intra în posesia a mii de hectare de pădure. în virtutea acestei legi, participanții la cel de-al doilea război modial urmau să fie împroprietăriți cu teren arabil în limita a cinci hectare. Deci nu pădure, pentru că articolul 23 din același act normativ spune că regimul viilor și pădurilor va face obiectul unei legi separate, care nu a mai apărut niciodată. Dar nici împroprietărirea țăranilor cu terenuri arabile nu s-a mai făcut, deoarace, în 1947, s-a naționalizat totul, iar locuitorii de pe Valea Muntelui au rămas doar cu niște tabele în care erau înscriși cei care urmau să fie împroprietăriți. Altfel spus, ei nu au primit niciodată terenurile de care face vorbire Legea reformei agrare. După revoluție a început sarabanda legilor funciare, care însă tot nu le-ar fi permis muntenilor băcăuani să intre în posesia pădurilor mult rîvnite. Abia în anul 2002 a fost emisă Legea nr. 400, care a permis autorităților să reactiveze tocmai acel act normativ care privea reforma agrară de după război.
„De fapt, prin Legea nr.400 s-a găsit o portiță ca în locul terenurilor arabile să li se dea oamenilor păduri. Au fost instrumente politice de atragere a electoratului, eu așa le consider. Ar fi trebuit stabilite vechile amplasamente și deținătorii de la acea vreme a pădurilor vizate pentru împroprietărire. Aceste lucururi nu s-au făcut în foarte multe locuri. Toate cererile sătenilor de pe Valea Muntelui au fost de retrocedare a pășunilor și fînțeleor, nicidecum pentru păduri. Chiar să presupunem prin absurd că de atunci pînă acum s-au împădurit, fie natural, fie de către om, pădurile din zonele retrocedate sătenilor nu ar fi trebuit să aibă mai mult de 60 de ani, ori cele date oamenilor au 120 de ani. Este clar că și ei știu că nu le-au primit pe baza unor acte în regulă și tocmai de aceea se și grăbesc să le taie, să profite de ele cît se poate. A fost o mană cerească pentru primarii din zonă, care au avut pe mînă mii de hectare de pădure pe care le-au împărțit după bunul lor plac”, ne-a declarat Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău.
Pisica moartă este aruncată din curte în curte
Responsabilitatea în privința modului în care s-a făcut împroprietărirea de pe Valea Muntelui este pasată acum de la o autoritate la alta. Mihai Florescu, inspector șef al Inspectoratului de Regim Silvic și Cingetic (ITRSC), spune că el nu are motive să se teamă de o eventuală tragere la răspundere. „Legea a fost dată destul de interpretativ și prevede că în cazul în care la vremea aceea suprafețele respective erau pășuni care au fost între timp împădurite ei pot să ceară fie teren arabil, fie păduri. Este drept că nu a optat nimeni pentru teren arabil, ci doar pentru păduri. Dar eu nu am de ce să mă simt vinovat, pentru că a fost o Comisie
Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, care avea la rîndul ei avizul unei comisii tehnice care se pronunțase și asupra aspectelor juridice și a celor tehnice”, ne-a spus Mihai Florescu. Nici fostul director de la Direcția Silvică nu se simte vizat de acțiunile ministrului Flutur. „Noi, cei de la Direcția Silvică, doar am predat suprafețele de păduri solicitate printr-o decizie a Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar. Nu știu ce de ce
m-ar putea acuza. Amplasamentele au fost stabilite de această comisie, au fost niște juriști care au verificat legalitatea retrocedărilor”, a spus Viorel Ghelasă.
De partea cealaltă, secretarul Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar spune că totul s-a făcut legal. „Am auzit declarația domnului ministru Flutur și ne-am autosesizat și căutăm acum să punem într-un raport reglementările legale care ne-au permis să adoptăm hotărîrile de validare pentru aceste suprafețe. Aștept rezultatul oficial al acestui control și abia atunci voi mai comenta și alte aspecte”, ne-a spus și Gheorghe Hură, secretarul Comisiei județene de aplicare alegilor fondului funciar începînd cu anul 2000. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.