„Un mare artist și dîrz cetățean”
La 19 august 1931 Enescu împlinise 50 de ani. Aniversarea „a fost marcată de numeroase festivități în București și alte centre din țară”. „Universul” din 2 octombrie relata un episod care aruncă o anume lumină asupra unor stări de lucruri din acea vreme: „Dorind să organizeze, la Ateneul român, un ciclu de concerte cu orchestra «Filarmonica», maestrului i se refuză cererea pe motiv că… orchestra este concesionată și pe baza angajamentelor comerciale ce le are, concesionarul n-o poate pune în dispoziție”.
A trecut un deceniu. România e în plin război. „Enescu împărtășea din toată ființa această nouă tragedie a poporului său. Ca și cu un sfert de veac în urmă, el nu a căutat adăpost aiurea, în țări ocolite de urgia războiului, ci a venit lîngă ai săi pentru a înfrunta împreună cu ei marea calamitate care se abătuse asupra Europei”. Curajul compatrioților săi „il întrețineau prin demnitatea atitudinii sale, prin înălțătoarea sa artă”. Mai mult, „sentimentul protestatar al tăcerii lui Enescu s-a manifestat în modul cel mai neechivoc cînd artistul, uzînd nu fără risc de marele său prestigiu, a cerut punerea în libertate a unor muzicieni arestați ca periculoși pentru regim!
Compozitorul Ion Dumitrescu și-l amintea în acei ani: „âl revăd pe George Enescu în vremea celui de-al doilea război mondial; calm, încrezător în viitor, gata să dea ajutor celor năpăstuiți. Impunea cu dîrzenie prin arta sa, peste toate răutățile și nemerniciile, dorința de pace și dreptate înscrisă în operele marilor creatori muzicali”. Și „sub semnul marei nenorociri care tocmai se abătuse asupra țării, își sărbătorește Enescu, la 19 august 1941, împlinirea a 60 de ani”. La vila „Luminiș” din Sinaia prieteni, cunoștințe, locuitori veniseră să-i ureze viață lungă. La București, și chiar și în țară se fac manifestări închinate operei maestrului.
La cîteva săptămîni „colegii de profesie organizară manifestări prin care își exprimau omagiul lor față de acest mare artist și dîrz cetățean: concertele inițiate de <
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.