Banii de medicamente din 2005, tocați pe datoriile de anul trecut

Administrator

După mai multe luni de tergiversări și promisiuni că nu se va umbla la bugetul pentru medicamente din acest an, Ministerul Sănătății a hotărît de unde se vor achita restanțele. „Am primit un act normativ prin care se recunosc datoriile de anul trecut față de farmacii și că acestea vor fi plătite din bugetul alocat anul acesta pentru medicamente”, ne-a declarat medicul Florina Buzdugan, purtător de cuvînt la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău. Instituția băcăuană are o datorie față de farmaciile din județ de 74 de miliarde de lei. Anul acesta, pentru medicamente s-a primit un plafon de 206 de miliarde de lei, din care la sfîrșitul lunii aprilie se știa deja că s-au epuizat 103 miliarde, adică jumătate. Dacă din acestea se scade datoria de anul trecut, bolnavii băcăuani își mai pot ridica medicamente doar de aproape 30 de miliarde de lei. însă într-o lună, în medie, consumul de medicamente din județul nostru este de aproape 26 de miliarde de lei.
Semnalele sînt cît se poate de sumbre, mai ales că farmaciile anunță că și-au terminat banii de la o zi la alta sau onorează rețetele cu țîrîita, să nu stîrnească nemulțumirea asiguraților aflați în tratamente. „Singura speranță este în rectificarea de buget care să acopere această datorie, dar și consumul lunar de medicamente”, a precizat purtătorul de cuvînt de la CJAS Bacău. în acest moment, la instituția băcăuană nu se știe exact cîți bani au mai rămas din plafon. Farmaciștii au fost chemați cu rețetele, iar centralizarea va fi gata după 6 iunie. Pînă atunci, zeci de băcăuani aleargă de la o farmacie la alta, după cum aud că mai onorează rețetele, pentru pastile. La Medica 1 se puteau vedea și ieri oameni așteptînd cu sufletul la gură să se vadă cu tratamentul pe această lună primit. Majoritatea farmaciilor au ajuns însă să dea medicamente numai pentru cazurile foarte grave, copii pînă la un an sau gravide. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.