Taină sau trădare?

Ștefan RADU

Proverbul spaniol „Unu – taină, doi – trădare, trei – carnaval!” pare a fi un motto perfect pentru întreaga poveste cu răpirea jurnaliștilor români în Irak. înainte de conferința de presă a președintelui Traian Băsescu aveam impresia că am înțeles mecanismul ciudatei afaceri. Acum, după ce am văzut, revăzut și răsvăzut ieșirea la rampă a prezidentului nației încep să mă îndoiesc și de ceea ce părea irefutabil. Am asistat cu toții la prezentarea unui desfășurător pe zile, ore și minute a întregii tărășenii și, chiar dacă au existat momente eludate în discursul dlui Băsescu, mă așteptam la o temperare a controverselor din presă. Rezultatul? De cîteva zile asistăm la o explozie de scenarii, contestări, interpretări, care mai de care supratitrată ca „bombă” informațională. Deja breasla jurnalistică este împărțită în vreo trei tabere. Pe de o parte sînt cei care se țin departe de vălmășagul creat. Ei preferă să asiste la confruntări și să deceleze frînturile de adevăr care încă nu s-au făcut publice. Mai sînt, apoi, cei care nu cred o iotă din declarațiile de pînă acum. Port stindard al acestei grupări par a fi nume cu greutate din presa post-revoluționară. Ion Cristoiu, de exemplu, consumă energii de care nu-l bănuiam pentru a demola, secvență cu secvență, filmul oficial. L-am urmărit vreo trei zile la rînd și tot nu înțeleg unde vrea să ajungă. Nu ne spune clar dacă sîntem victimele unei conspirații mondiale sau ale incompetenței cuiva. La urma-urmei, cei care au ceva de reproșat nu au definit ținta nemulțumirii lor. Deocamdată, ei constituie un fel de contrapondere la cea de-a treia categorie de ziariști: entuziaștii care au căzut pe spate de satisfacție că au ajuns întregi și sănătoși acasă colegii noștri aventurieri.
Aceste ultime două categorii de analiști ai afacerii răpirii sînt pe cale să declanșeze un fel de război civil în interiorul presei. Luați la bani mărunți, nici unii, nici alții nu sînt cu mult mai breji. Cei care se feresc a emite critici se dovedesc ori prea creduli, ori hipnotizați de reprezentanții actualei puteri. Nu ai cum să negi existența unor inadvertențe sau a unor „zone gri” în declarațiile celor trei victime ajunse în România și în comunicatele oficiale venite de la Președinție sau Parchet. însă a demola întreaga acțiune doar pe acest considerent mi se pare a fi ori rea-intenție, ori inconștiență. Oare nu ar fi mai cinstit și mai înțelept ca analizele televizate să plece de la cîteva date incontestabile? în primul rînd, toată lumea a acceptat că detenția a fost reală, că prizonierii au trecut prin clipe cumplite. Apoi există cîteva declarații ale inculpaților și martorilor de la Bagdad și București care confirmă originea românească a scenariului. De asemenea, corelînd datele oferite publicului de președintele Traian Băsecu, dar și de către presa occidentală sau administrațiile din Anglia, Franța și SUA, ajungem la concluzia că implicarea serviciilor secrete românești a fost decisivă în rezolvarea situației. Chiar jurnaliști de pe la noi care au făcut carieră în ultimii 15 ani din a eroda și demola imaginea acestor instituții au recunoscut – cu un rînjet de insatisfacție – eficiența punctuală – pe caz, adică – a spionilor și contraspionilor noștri. Nu am mai auzit aprecieri grăbite despre IQ-ul discutabil al ofițerilor de informații (așa cum se hazarda sentențios un ziarist rămas pe… gînduri acum) și nici nu se mai cere cu insistență desființarea unor structuri „securiste”. Dintr-o dată, vechile rețele de agenți și informatori implantați în lumea arabă s-au arătat utile, iar ofițerii de legătură – pînă acum atît de blamați – au fost readuși la rampă. Insistența cu care unii se chinuie să demonteze povestea oficială pare să fie alimentată și de o serie de frustrări cauzate de demolarea propriilor raționamente pe care le-au făcut în ultimul deceniu. Este greu acum, după ce ai luptat pe toate căile să desființezi niște servicii speciale, să accepți că sînt și ele bune la ceva. Dacă societatea românească – cu ziariști, organizații neguvernamentale, politicieni, intelectuali etc. – va recunoaște că rezolvarea răpirii fără morți, răniți sau pierderi de altă natură se datorează și profesionalismului unor ofițeri de informații români, atunci este necesară o reevaluare a atitudinii noastre față de probleme precum dosarele CNSAS, statutul informatorilor și al ofițerilor acoperiți, rețelele interne și externe de sprijin și influență, discreția și protecția mediului în care lucrează aceste instituții, subordonarea și controlul lor și, nu în ultimul rînd, coordonarea unitară a acestor servicii. Dorim reforma și eficientizarea lor, recunoaștem utilitatea și necesitatea organizării unor asemenea structuri de protecție a intereselor statului, însă avem reacții violente împotriva oricărei acțiuni menite să materializeze asemenea cerințe. Cel puțin așa perceps eu criticile neargumentate ale unor analiști. Nu am auzit despre vreo dovadă că întreaga poveste este opera unor grupuri din aceste structuri. Nu am știință despre vreo eroare importantă a ofițerilor implicați în misiune. Atunci de ce se refuză apriori acceptarea unui succes?! Cui nu-i place că am ieșit onorabil dintr-o afacere ce se putea transforma într-o tragedie națională? Dacă sînt adevăruri ascunse, de ce nu le căutăm și la colegii noștri mult prea reținuți în declarații sau la politicienii care se ascund în păpușoi, uitînd brusc de afacerile cu Hayssam, Ibrahim și alți „ahmezi” care le-au umplut conturile? Cît despre tăcerile ciudate ale dlui președinte mă întreb dacă nu cumva lui Traian Băsescu îi este rușine să spună tot ce știe despre mizeria politică și economică din România, o țară pe care este dator să o facă „mai curată și mai uscată” pentru a fi bună de măritat cu Occidentul…lții nu sînt cu mult mai breji. Cei care se feresc a emite critici se dovedes

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!