Laurian Lucaș a aflat de la radio că este reținut

Administrator

Proaspăt întors de la București, unde alături de fostul său șef,
Dumitru Sechelariu, și fostul său subaltern, Dorinel Ifrim, a trecut prin una din cele mai palpitante aventuri ale vieții sale, Laurian Lucaș, fostul viceprimar al municipiului Bacău, ne-a povestit ieri cum au decurs audierile cu procurorii anticorupție și ceea ce a simțit în cele 24 de ore petrecute la închisoare. „Primul audiat a fost Dumitru Sechelariu, după care, puțin după ora 12.00, a venit rîndul meu. L-am întrebat pe procurorul care mă audia dacă este convins că ceea ce face este un lucru drept și dacă are certitudinea că sînt vinovat. Mi-a răspuns că el crede sincer că acuzațiile care mi se aduc sînt adevărate și că, dacă se va dovedi că a greșit, își va cere scuze public”, a început să povestească Laurian Lucaș. Fostul viceprimar al Bacăului ne-a mai spus că a demontat cu argumente fiecare acuzație care i-a fost adusă în cele în cele mai bine
de două ore în care a fost audiat.
„Partea cea mai frumoasă s-a petrecut, însă, pe la ora 16.30. înainte cu un sfert de oră, procurorii anticorupție ne-au informat în legătură cu intenția de reținere a noastră pe o perioadă de 24 de ore în vederea emiterii unui posibil mandat de arest preventiv. Decizia, însă, nu a fost semnată decît pe la ora 18.30. Cu toate astea, pe la 16.30, în biroul procurorului fiind, am avut surpriza să aflăm de la radio că noi eram deja reținuți. Am sărit cu toții ca arși în picioare, să întrebăm ce se întîmplă. Procurorii au început să dea din colț în colț, să se justifice că nu știu nimic, mai ales că de dimineață și pînă atunci nu se mișcaseră din birou”, și-a adus aminte Laurian Lucaș.

A împărțit celula cu un hacker și un traficant de droguri

Noaptea de marți spre miercuri și-au petrecut-o toți trei la
închisoarea Rahova. „Ne-au luat cureaua și șireturile, ne-au pus în
mînă o pernă cît un lat de palmă, o pătură și un cearșaf și ne-au
trimis pe fiecare în altă parte. Nu ne-au lăsat să stăm toți trei
împreună. Pe mine m-au dus într-o celulă în care se mai aflau un
hacker, care devalizase nu știu ce sumă de prin niște bănci, un
traficant de cocaină și unul din frații Iancu, aflat în arest preventiv
pe perioada cercetărilor în dosarul Rafo”, a mai povestit fostul
viceprimar al Bacăului.
Celula în care și-a petrecut noaptea nu avea mai mult de patru-cinci metri pătrați. într-un colț, după ușă, ascuns după o perdea improvizată dintr-un cearșaf, se afla un așa-zis grup sanitar. „Nu încăpeam în el. Sus, într-o gaură spartă în tavan, probabil ca să nu ai cum să te spînzuri pe acolo, era dușul, iar alături, un furtun cu care trebuia să speli pe jos după ce foloseai baia. Vă dați seama cam ce miros era acolo. N-am putut să închid un ochi toată noaptea și nici nu am putut pune nimic în gură. De altfel, dacă îmi aduc bine aminte, nici nu ne-au dat nimic de mîncare. Ne-au oferit cei cu care eram în cameră cîte ceva din ceea ce aveau ei prin pachetele aduse de acasă, dar n-am putut să mănînc”, ni s-a destăinuit fostul viceprimar al Bacăului.
Lucrurile au decurs cu mult mai rapid a doua zi, la Tribunalul București. „A fost nevoie doar de un sfert de ceas pentru ca judecătorii care au analizat dosarul să își dea seama că măsura arestării noastre preventive nu se susține. Așa sînt de îndrăcit pentru tot ceea ce mi s-a întîmplat acum, încît nu am să mă las pînă cînd nu o să îi fac pe toți să plătească”, a mai spus, scrîșnind din dinți, Laurian Lucaș.(Elena SOLOMON)

raster

„Celulă de criză” în biroul lui Dragoș Benea

Agitație mare ieri dimineață în biroul președintelui Consiliului
Județean Bacău, Dragoș Benea. Proaspăt întors de la București,
unde a avut parte de una din cele mai terifiante experiențe din viața
sa, fostul viceprimar Laurian Lucaș a simțit nevoia să îi
împărtășească mai vechiului său coleg într-ale administrației o parte
din întîmplările prin care a trecut. Dragoș Benea nu a ascultat, însă,
singur mărturisirile lui Laurian Lucaș, ci împreună cu fostul prefect
de Bacău, actualul senator social democrat Radu Cătălin Mardare.
Nu a intrat bine Laurian Lucaș în biroul președintelui CJ, că în
cîteva minute și-a făcut apariția și actualul prefect de Bacău,
liberalul Gabriel Berca. Nu a stat mult în biroul președintelui Benea.
A ieșit grăbit, cîteva minute mai tîrziu. „Am intrat doar să întreb cînd
plecăm la ceremonia depunerii de coroane”, a încercat să explice
prefectul Berca, fără să reușească, însă, să fie îndeajuns de
convingător. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.