Eroi au fost

Din „curcan” a devenit „vultur”…

Știți cum se luau la oaste flăcăii la 1876? Scriitorul Nicu Gane povestește: „Eram abia de douăzeci și unu de ani, cînd îmi veni rîndul să trag la sorți. âmi aduc aminte cu ce sfială vîrîi mîna într-un vraf de hîrtiuțe răsucite și scosei No.13”.
– „Bun!”, strigară cei din jurul meu. Apoi mă căută în gît, mă ciocăni în piept și în spate, iar comandantul mă măsură cu o curelușe ca să vadă dacă sînt destul de înalt, mă întrebă de tată, mamă, frate, surori, parcă ar fi voit să-mi afle spița neamului, și după ce-mi trecu numele în condică îmi zise:
– Măi băiete, n-am ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, nu ai nici un drept de scutire; trebuie să rămîi la oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine!
Nu sfîrși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lîngă mine strigă cît îl luă gura :
– La tuns!
îndată, doi dorobanți mă împinseră într-o odae alăturea și mă așezară pe un scaun, foarfecele începură să sue prin pletele mele întocmai ca secera în grîu. Cît ai bate din palme mă trezii gol la cap ca un harbuz”. Urmă echiparea: „Fără să mă laud, pot zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă închisă la mijloc cu curea și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Cînd mă roteam așa prin sat, pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea într-adevăr vorba aceea, să mă umflu în pene ca un curcan!”
Curînd, „…după vorba fără șir”, „văzduhul părea a furtună”. Un vătășel adună flăcăii și un căpitan citi de pe o hîrtie:
– Andrei Florea!, strigă el
– Față!… răspunsei eu.
– Neculai Drugă!
– Față!
– Petrea Dăncilă!
– Față!
– Vasile Grăunte!
– Față!
Apoi, „…cu toți merserăm la crîșma din sat și ciocnirăm cîte un pahar… și înșirați doi cîte doi, cu caporalul în frunte, auzirăm:
– Pușca la umăr!… Marș!”
Am ajuns pe malul Dunării și de-acolo în focul luptelor. „Inima se bătea tare – continuă N. Gane -, în piepturile noastre, și hotărîți cum mergeam pe viață și moarte, simțeam pentru întîia dată în noi o tainică mîndrie.
Acum era și mai ceva!
în ziua de 30 august 1877 căpitanul veni în fața lor și zise:
– Copii!… Vedeți întăriturile Griviței din fața noastră? Trebuie să le luăm din mîna dușmanilor. Voi merge în fruntea voastră, iar voi să mă urmați cu bărbăție, căci cinstea și viitorul țării stau astăzi în mîinile voastre… Să nu aveți frică de dușmani; să rîdă de voi. Acei care vor cădea pe cîmpul de luptă vor fi aleșii lui Dumnezeu, căci numele lor va fi pus în rîndul vitejilor țării, și țara întreagă și urmașii- urmașilor noștri îi vor binecuvînta. Așadar, după mine copii și strigați, să trăiască România!
– Să trăiască!, strigarăm cu toții într-un glas.
Și începu lupta. „Căciularii noștrii, deprinși din copilărie a sări garduri și pîrleazuri, se agățară de scări ca mîțele… Năvălise acum ai noștri ca furnicile din toate părțile și amestecîndu-se cu turcii, începură să se lupte cu ei piept la piept. Cînd e vorba de luptă dreaptă și de ciomag, apoi, lasă pe flăcăii noștri că nu li-s mîinile amorțite”.
Au căzut pentru ocuparea redutei mulți dintre flăcăii noștri.
Răniții au fost transportați la un spital de companie. Aici, îi vizită însuși domnitorul Carol. „Măria Sa m-a bătut cu mîna pe umăr, scria N.Gane, zicîndu-mi: Te-ai purtat bine, băiete, îți mulțumesc! Din curcan te-ai făcut vultur!”
Nicu Gane se va întoarce acasă după zile lungi și obositoare, frămîntat de dorul de acasă și dorul dindărăt, la ogorul și vitișoarele care-și așteptau stăpînul…”.
„Recrutarea”, la Bacău, se făcea altfel cu doar 20 de ani înaintea Războiului de Independență. Povestește un cronicar al timpului, C.Radu: „într-o zi (1857), intră în cancelarie (Isprăvnicie) un flăcău legat cobză și adus de doi mazili. Flăcăul era ca un stejar. Aflînd și eu că acela era propus pentru oaste, ziceam în mine: „Douăzeci d’aiștia bate 100 de turci”. Mazilii dădu hîrtiile capului și acesta citindu-le, aruncă vro cîteva dojeni flăcăului că de ce a fugit în pădure. în urma flăcăului a intrat și un țăran cărunt, care se înclină pînă la pămînt înaintea șefului:
– Cine ești tu?, îl întrebă capul de masă.
– Tata băetului!
Nu am văzut ce s-o urmat, dar capul se scoală și vorbește afară cu tata băiatului multă vreme. Se întoarce și-mi zice să scriu, poruncă la Județ. Așa cum-mi spunea se scriu, făcea observații județului, că trimite la oaste flăcăi betegi și ca să trimeată un altul. Pentru scris mi-o dat și mie tata băiatului, un bișlic de 4 lei. Flăcăul a fost dezlegat și o fugit ca un epure”.
Ați auzit de o asemenea scenă în zilele noastre?

Eugen ȘENDREA dorobanți mă împinseră într-o odae alăturea și mă așezară pe un scaun, foarfecele începură

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!