Greva mecanicilor de locomotivă are toate șansele să intre în cea de-a treia zi, în condițiile în care conducerea CFR a refuzat, ieri, toate revendicările ceferiștilor. „Din păcate, domnul ministru Dobre a respins, în timpul negocierilor de ieri, toate solicitările noastre. Noi sperăm să revină cît de curînd asupra poziției actuale, tocmai pentru a nu afecta prea mult circulația pe căile ferate. Altfel, noi sîntem hotărîți să rămînem în grevă pînă cînd ni se vor rezolva problemele”, ne-a declarat Victor Grosu, liderul mecanicilor de locomotivă din Bacău. în plus, acesta a spus că deja a primit mesaje de la celelalte sindicate din domeniu, care și-au exprimat dorința să intre și ele în grevă. Amintim că pe perioada grevei generale vor circula doar o treime din totalul trenurilor, în cazul Gării Bacău fiind vorba de 17 trenuri. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.