Maxime și cugetări

Limbariță și impostură

Era fatal ca după o lungă tăcere impusă de dictatură, cuvîntul să devină inflaționar și să producă logoree. Știm din Biblie că la încveput a fost cuvîntul. Potopul vorbelor a urmat după aceea. Dacă urmărim presa și televiziunile de toate tipurile vom observa că o puzderie de inmpostori zeloși ne intoxică zi de zi cu prezumția, mediocritatea și volubilitatea lor incultă. Din păcate, ne agresează auzul, văzul, toate simțurile aceiași „mega-analiști” școliți la adăpostul Scînteii și Scînteii Tineretului sau răsăriți ca ciupercile după ploaie din cine știe ce unghere obscure. Diletantismul și prostul gust al acestora ne asaltează cotidian cu ridicolul comentariilor și cu acreala lor de inși atoatecunoscători. „De la sublim la ridicol nu-i decît un pas”, a zis Balzac. Vedem că sînt destui temerari care se încumetă să-l facă. De aceea, nu-l mai cred pe Oscar Wilde, care ne asigură că „ridicolul ucide”. Aiurea! A văzut cineva vreun mort de ridicol? Dimpotrivă, par mai grași și mai sănătoși decît oricînd. Mă gîndesc, de pildă, că a dracului orătanie trebuie să fi fost găina aia a lui Ion Cristoiu, care a născut doi pui vii. eu cred că a născut un limbric arțăgos, ce și-a păstrat toate apucăturile galinacee: rîcîie, scocioră, ouă cîte o idee insignifiantă și face o gălăgie de parcă ar fi fătat o planetă. Televiziunile sînt moarte după el, după comentariile lui de prisos. Ori, noi știm că de la potop încoace vorbele de prisos se numesc tot apă de ploaie.
Talk-show-ul televizat a devenit, în zilele noastre, pe cît de distractiv pe atît de intoxicant. Nu există analist care să-i reziste, oricît de ocupat și de modest ar fi el. Cînd îi ceri părerea într-o chestiune în care nu se pricepe deloc, acesta se crede expert, o capacitate mondială, o personalitate a cărei opinie (singura) este în stare să pună chestiunea la punct. Mai ales în domeniul delicat al politicii și relațiilor internaționale. Moderatorul trebuie să-i solicite (mereu mereu) cam pe aceeași inși care n-au habar de prea multe, dar cred întotdeauna că știu totul. Găsește destui; n-are decît încurcătura alegerii. Cine să fie? Ion Cristoiu, C.T.Popescu, Iosif Boda, Silviu Brucan, Valerian Stan? Oricare, mă rog, tot un drac. Ei sînt dispuși oricînd să discute asupra problemelor începînd de la implicarea României în conflictul transnistrian, la hățișul răpirii jurnaliștilor în Irak și de aici chiar pînă la întrebuințarea cremei Nivea, deși unii dintre ei am senzația că nici nu se spală pe dinți, necum să mai întrebuințeze și crema. Toți cei care trec pe la Dan Diaconescu, Marius Tucă sau la oricare alt post de televiziune sînt sigur că părerea lor, în oricare chestiune și-ar da-o, este de natură să rezolve problema pentru totdeauna în unicul chip posibil; cel indicat de ei. Toți vor contesta cu aplomb hotărîrile politice, vor critica miniștrii și președintele, care nu s-au sinchisit să-i consulte. Se dovedește, așadar, că talk-show-ul este mijlocul sigur de promovare a diletantismului, eșuat într-un streap-teasse democratic impudic și impenitent în egală măsură.
Dacă omenirea merge înainte prin munca unanimă a oamenilor de știință și a truditorul, în general, apoi ea este menținută la un nivel mediocru și distructiv de către dilatanții de toate speciile, care se cred culți, enciclopediști, ceea ce le crează o stare și o încredere tonică și o dinamică nemaiîntîlnită. Necazul e că acești inși adoptă o manieră pamfletară de stilul lui Tudor Arghezi sau Pamfil Șeicaru, pendulînd între caricaturalul de tip Caragiale sau Topârceanu, dovedindu-se adevărați Cațavenci, Costici, Mitici, Lache și Mache, țațe emfatice provenite din familia lui Neculai Tingire și a Sultanei Pătrunjel. Bine ar fi ca dînșii să-și aleagă asumarea cinstită a propriei lor inconsistențe și să tacă din gură. Să înțeleagă odată că talk-show-ul imediat, superficial abordat, înseamnă promovarea omniștiinței fără știință, că este marele inamic al adevărului, modestiei, toleranței și înțelegerii oricărei situații, după un necesar timp de gîndire și cîntărire onestă a tuturor factorilor și împrejurărilor în care s-a produs un anumit eveniment.
Ne-am săturat, ne enervăm cumplit să tot ascultăm panseuri enorme, solemnități găunoase, mîrlănii, mofturi, telefonul telespectatorului indignat sau omagial, „vocea patriotelui naționale” (I.L.Caragiale), totul într-un ambalaj lingvistic ce „îmbină nefericit jargonul de birt cu o emotivitate de stadion. Ne-am umplut de nesimțiți, de limbuți obraznici, de impostori veseli. Tonul general e de suficiență iresponsabilă și vulgaritate” (A. Pleșu). „Limbuții – scria N.Iorga – n-au vreme să cugete. Sînt ca o trăsură ai cărei cai aleargă înainte, fără să mai bage de seamă că au lăsat în urmă pe drumeți”. Atunci de ce citim toate năzbîtiile, de ce ne uităm la televizor să ne umplem de draci? Din varii motive. Fiecare individ în parte știindu-le pe ale lui!

Vasile PRUTEANUost găina aia a lui Ion Cristoi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!