Punctul pe „i”

încercări de definire

* Postmodernismul pe înțelesul lui Daniel Corbu (3)

Definirea conceptului de postmodernism. Pentru Daniel Corbu conceptul de postmodernism este „vag, prea larg, parazitar și supralicitant”, „antipatic, greoi, aspru”, „derutant, ostil”; și atributele negative ar continua indefinit pentru a nega cît mai mult pe negatorul modernității și modernismului – postmodernismul. Atunci cînd un concept postmodern (postmodernismul) se vrea analizat cu mijloacele ideatice ale modernității, rezultatul nu poate fi decît o negare a conceptului postmodern în cauză. D. Corbu se vrea neutru și imparțial, dar poziția sa este, prin încercarea de definire a conceptului de postmodernism, una negativă și negatoare. În schimb, parcă dorind să pară postmodern îl consideră pe Liviu Petrescu drept „autorul celei mai profunde cărți despre fenomenul în discuție scrisă la noi”, cu referire expresă la lucrarea sa „Poetica postmodernismului” (1998), ignorîndu-l și subeevaluîndu-l evident pe Cărtărescu, autor (cvasigeneral) recunoscut ca fiind unul major în (de)scrierea postmodernismului (literar) românesc. Poate neîntîmplător, Cărtărescu nu îl pomenește deloc pe L. Petrescu în „Postmodernismul românesc” (1999), dar îl citează la Index ca urmare a aflării numelui său într-un „poem” postmodern al basarabeanului Mihai Vaculovschi.
Desigur, clasamentele și aprecierile sînt subiective, dar distanța de la „cel mai profund” (la Corbu) și pînă la ignorarea sa deliberată (la Cărtărescu) spune ceva despre grila de valori a celor doi. În ce mă privește, intenția pedagogică a lui D. Corbu de a explica postmodernismul ca să-l înțeleagă toți este, din start, ratată. Motivul? Ca să definești un fenomen, mai întîi trebuie să cunoști și să înțelegi fenomenul în cauză. De aceea, consider că se impune, cît de grabnic, un demers serios de explicare a postmodernismului. Mai exact, se resimte acut nevoia unei „Poietici a postmodernismului” și nu doar a unei „Poetici” a acestui fenomen. O poieză a postmodernismului poate fi însă doar o operă colectivă la care să contribuie absolut toate dimensiunile și domeniile în care se manifestă acest fenomen cultural (economicul fiind inclus). Întrebare: există oare ceva care să nu fie atins de transformarea modernismului și apariția (poieza) postmodernismului? Dacă răspunsul este pozitiv, atunci mai apare o întrebare firească: ce rost mai are să facem educație de tip modern la toate formele de învățămînt pentru ca, dupa mulții ani de școală, să se impună necesitatea educației permanente, educație al cărei conținut este, de fapt, postmodern și care încearcă să explice de ce nu mai este valabil modernismul, adică ceea ce au învățat tinerii timp de 15-18 ani?
În încheiere, cred că nu este suficient să critici definițiile și atitudinile legate de conceptul de postmodernism. Se impune să și construiești o definiție sau o atitudine. Deși nu este una definitivă, o posibilă definiție a postmodernismului ar fi: „Postmodernismul este un mod nou de gîndire, esențialmente diferit de modul modern de gîndire, dar care preia și elemente ale acestuia. Cred că postmodernismul, ca model cultural relativ nou (convențional, consider postmodernismul ca afirmîndu-se pe scară largă după anul 1950) este intim conexat cu tehnici și mijloace de asigurare simultană a stării de bine pentru indivizi, comunități și umanitate cum ar fi: gîndirea holistă, gîndirea critică, logica abductivă, gîndirea triadică, practicarea simultaneității și a continuității ca modalități de contracarare a efectelor negative ale succesivității și fragmentării, gîndirea sistemică, gîndirea structuralistă, accentul pus pe viitor pentru a reechilibra triada trecut – prezent – viitor, accentul pus pe dimensiunea globală pentru a reechilibra triada micro-macro-mondo, accentul pus pe dimensiunea etică, pentru a echilibra triada economic – politic – etic, accentul pus pe evaluarea permanentă (continuă) și simultană a raportului dintre scopuri și mijloace în vederea echilibrării triadei scop – mijloc – raportul scop/mijloc. După cum se poate observa, nu este o definiție clasică, modernă, bazată pe gen proxim și diferență specifică. Este o definiție postmodernă, bazată pe familii de cuvinte, pe sensuri oferite de (con)texte și pe promovarea simultaneității și continuității în gîndire. Dacă omul încă nu poate face așa ceva, adică să gîndească continuu și în mod simultan un număr din ce în ce mai mare de triade, aceasta o face cu siguranță calculatorul. Rămîne doar să i-o cerem.
În încheiere, propun o scurtă listă de erori (o încercare de erată) din prima treime a cărții pe care am prezentat-o: în loc de „vade mecum” (p.7), se va scrie „vade me cum”; în loc de „epoca industrială” (p.8), se va scrie „epoca postindustrială”; în loc de „din” (p.10, rd. 1) se va scrie „dintre”; în loc de „antologiei” (p. 10, rd. 5), se va scrie „ontologiei”; în loc de „Karnoout” (p.15, rd. 6 sus), se va scrie „Karnoouh); în loc de „una din” (p. 27, rd. 3 jos), se va scrie „una dintre”.
Cred că la o a doua ediție a unei cărți editate pe bani publici era necesară o redactare mai atentă a materialului destinat educării studenților, și nu numai.
Catinca Piper

la Corbu) și pînă la ignorarea sa deliberată (la Cărtăre

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!