Pensionarul „de rînd” constată, aproape zilnic, cu strîngere de inimă, un lucru pe care, normal, ar fi trebuit să și-l însușească în anii tranziției: creșterea necontenită a prețurilor. Pensionarul băcăuan, dacă are prilejul să „pășească” pe alte meleaguri de dincolo de locul – aș fi zis „locația”, dar mă abțin, căci cuvîntul nu-mi place deloc – în care își trăiește zilele ce i-au mai rămas, va putea constata, cu stupoare, că prețurile la el în tîrg sînt, în multe cazuri, necrezut de umflate. Iată un exemplu care îmi stăruie în memorie și pe care nu pot să-l țin doar pentru mine. Am fost pentru cîteva săptămîni – cu treburi urgente, la Constanța, la o rudă foarte apropiată. Și, cum a trebuit să fac și piața, mirarea nu mi-a fost deloc mică atunci cînd, în magazinul din preajmă, sau la farmacia de alături, am cumpărat produse cu prețuri mult mai mici ca la noi. Las la o parte pîinea – în orașul de pe litoralul românesc pîinea „Neptun”, de trei sute de grame, costă 5.500 lei – și o să amintesc, mai întîi, de pastele făinoase produse la cunoscuta firmă băcăuană „Pambac”. E adevărat, în magazine se găsesc și paste produse de alte firme din țară, sau chiar din afara țării; dar, normal, dintr-un sentiment ce ține de „obișnuință” asociat cu „patriotismul local” – doar sînt băcăuan, nu!? – am cumpărat pastele „noastre”. în magazin – cu 13.000 de lei punga. De la „Metro” – cu ceva mai mult de 10.000, dar numai în bax-uri de cîte patru pungi. Mi-am amintit că pe la noi prețul e de la 15.000 lei în sus, pînă pe la 18.000 la un magazin de unde mă mai aprovizionez din cînd în cînd… Dacă e să fie „normal”, atunci prețul pastelor făinoase produse în Bacău și vîndute la Constanța ar trebui să fie mai scump decît în orașul în care se fabrică, gîndindu-mă că din Mărgineni pînă în Constanța drumul e mult mai lung ca pînă în Piața mare din Bacău. Dar ce mai e normal astăzi…? Apa plată „Bucovina”, în bidoanele de cinci litri, la „Metro” costă 24.000 de lei bidonul, iar în magazinul de lîngă „noi” e 29.000 lei. La mine, la Bacău, costă 32.000 de lei. Asta pentru că… așa-s prețurile, fiecare cu adaosul comercial care-i convine! La Farmacie, cumpăr Enalaprilul – medicament pe care sînt forțat să-l „consum” zilnic – cu 65.000 de lei cutia. In orașul meu, același medicament „saltă” peste suta de mii! Ca să dau numai un exemplu… Dar iat-o pe fiica mea venind supărată că tocmai a plătit „cablul”; în loc de 150 de mii, prețul s-a ridicat spre 170 mii de lei, dar devine calmă cînd îi spun că la noi, la Bacău, cei de la UPC tocmai au ridicat factura la 285 de mii. Și așa plec din Constanța mult mai bine… dispus. Pentru că aveam impresia că acest al doilea oraș, ca mărime, al țării, e mult mai „bogat” ca Bacăul meu. Nu, nu-i deloc așa. Altfel, cum s-ar explica prețurile mult mai mici de acolo…? (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.