Țapinar, țepar, omar

Ovidiu PAULIUC

Rafo și Valea Muntelui. Două dintre puținele potențiale motive de laudă ale băcăuanilor, care însă ne-au adus multe necazuri și bube. Numitorul lor comun este că s-au găsit destui care să jefuiască de aici cît s-a putut, fapt deja obișnuit. Despre Rafo apar zilnic informații, iar mai toate se referă la furturi de mii de miliarde de lei, ajunse prin paradisuri fiscale. Cine știe despre conturile de acolo am putea bănui, după cum decurg cercetările. Despre Valea Muntelui am auzit de fiecare dată cînd toți omarhaisamii și alte tipuri de drujbe și-au făcut de cap pe aici. în ultimul timp s-a aflat mai des despre așa-numita mafie arăbească a lemnului, care a dus în deșert trenuri întregi de bușteni, pînă au rămas munții precum fruntea lui Băsescu. Sau, mai degrabă, Iliescu. Pe Valea Muntelui nu vezi nici picior de agroturism, cu toate că dacă zona ar fi fost locuită de nemți, să spunem, ăștia ar fi adus turiștii și cu arcanul. în schimb, la tot pasul avem munți de rumeguș și gatere, dovezile unui măcel căruia nimeni nu pare interesat să îi pună capăt. Iar strigătul Prefecturii către Tăriceanu pentru oprirea jafului pare mai degrabă un bocet electoral reflectat în presă, așa cum a fost mereu de 15 ani încoace. Răstimp în care nimeni nu a fost prost să renunțe la propriile afaceri cu lemn, la propria bunăstare și la afectarea relației cu omarhaisamii, ascunși sub umbrela politicii social-democrate.

Probabil fiindcă a fost student la noi timp de zeci de ani, arabul a beneficiat de la fratele român de legi care i-au permis să își facă de cap cum a vrut el prin codrii noștri. Dar nu numai arabul este de vină, fiindcă alături de el și-au băgat drujba pînă la prăsele și românii noștri, cu voie de la dregătorie. Fiindcă așa s-a născut această ciudată lege 400/2002, aplicată en-gros în anul preelectoral 2003, adică exact atunci cînd votantul începea să îi cam arate dosul PSD-ului și trebuia gîdilat ca să revină la sentimente mai bune. Și uite așa, legea cu pricina a permis ca zeci de mii de hectare de pădure să ajungă de la stat în proprietatea unora care, de fapt, aveau dreptul la cu totul altceva. Și care, ca proprietari cu musca pe căciulă, s-au apucat mintenaș să culce la pămînt codrii cu mistreți și urși cu tot, să nu mai aibă ce da înapoi în cazul în care măgăreața ieșea la iveală și li s-ar fi cerut socoteală.

L-am putea bănui de răutate pe noul șef al Direcției Silvice, că vrea cu tot dinadinsul să dea și el în PSD-ul aflat încă la podea după înfrîngerea din alegeri. El spune că prin legea 400, primarii, care în majoritate au fost ai PSD-ului, s-au pomenit cu o enormă avere de împărțit, respectiv mii de hectare de păduri. Și cine ar fi meritat să primească felii din avere, dacă nu aceia care ar fi urmat neabătut linia partidului și ar fi contribuit la menținerea pe culmile gloriei ale trupei lui Năstase, aflat atunci în postură de viitor președinte de stat. Născocirea, și mai ales aplicarea unei asemenea legi, care a culcat la pămînt zeci de mii de hectare de codri în folosul electoral-material al PSD-ului și cel exclusiv material al unor obscuri oameni de afaceri, nu este însă o utopie. Politicianul strîns de unde îl doare mai tare, mai ales în perioadă preelectorală, de orice culoare ar fi el, este capabil de lucruri pe care cu greu și le poate închipui un om onest. Controlul care se derulează acum pe Valea Muntelui, dar și strigătul parafat și formal al autorităților, nu este, din păcate, nici primul și nici ultimul, răstimp în care drujba își va vedea nestingherită de treabă. formal al autorităților, nu este, din păcate, nici primul și nici ultimul, răstimp în care drujba își va ved

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!