Anunțat oficial în luna decembrie a anului trecut, proiectul punerii în scenă a unei piese de teatru anti-SIDA va prinde viață joi seara, cînd, cu începere de la ora 20,00, va avea loc premiera piesei „Doamne, fă ca Schnauzer să cîștige!”. Scrisă de Viorel Savin în urmă cu mai mulți ani și regizată de Adrian Găzdaru, piesa este una „made in Bacău”, punerea acesteia în scenă fiind, de fapt, un proiect al Comitetului de inițiativă și combatere a SIDA din care fac parte Rotary Club, Casa de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor Dentiști, Fundația de Sprijin Comunitar, Asociația Umanitară „Casas”, Inspectoratul Școlar și Asociația „Betania”. Realizat cu scopul declarat de a strînge bani pentru ajutorarea bolnavilor SIDA din județ, dar și pentru a educa în acest sens, proiectul a costat peste 11.000 de euro, bani care au venit, în parte, de la Asociația „Betania”, dar și din sponsorizări.
Premiera de joi va fi destinată, în primul rînd, elitelor băcăuane, prețul unui bilet fiind de 1,5 milioane de lei. „Poate că prețul este, la prima vedere, mare, dar credem că astfel vom putea crește în conștiința oamenilor importanța luptei anti-SIDA”, a declarat Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”. în ciuda caracterului umanitar al spectacolului, Teatrul Bacovia își va opri din suma strînsă o cotă parte egală cu prețul obișnuit al biletelor vîndute, care este, amintim, de 75.000 de lei. Restul fondurilor va fi folosit exclusiv pentru ajutorarea băcăuanilor infectați cu HIV. Organizatorii speră într-o rețetă a spectacolului de circa 100-150 de milioane de lei, dar și într-un succes al proiectului care să permită jucarea piesei și pe alte scene ale țării. Pe de altă parte, a suprins oarecum neplăcut faptul că, în momentul în care presa a adus vorba de banii care se speră că vor strînși în urma premierei de joi, a trebuit ca Andrei Muit să vorbească deschis despre acest lucru pentru ca „partea română” să nu se mai ascundă după cireș. (Eduard CUCU)i, dar și într-un succes al proiectului care să permită jucare
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.