Știrile Zilei
17:08 [Top Story] — Student urcat în podul unei clădiri a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Intervenție a pompierilor, poliției și ambulanței • 15:02 [Actualitate] — VIDEO: Au început lucrările de dezafectare a podului prăbușit de la Ciobănuș. Ce urmează pe DN 12A • 12:43 [Top Story] — Intervenție la SJU Bacău, după un accident grav pe E85. O femeie de 72 de ani, operată de urgență • 12:29 [Top Story] — Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, în fruntea uneia dintre cele trei liste pentru noul Birou Național al USR • 11:37 [Actualitate] — FOTO | Incendiu la o gospodărie din comuna Hemeiuș • 10:55 [Top Story] — Traseul 14 urmează să fie modificat. Autobuzele vor trece prin zona Pieței Centrale, potrivit unui proiect de hotărâre • 07:44 [Actualitate] — Bărbat resuscitat pe strada Banca Națională din Bacău, după o ceartă pentru un loc de parcare • 07:12 [Top Story] — Primăria Bacău se joacă de-a concursul pentru șefia Spitalului TBC. Regulamentul se schimbă, prevederile nelegale rămân • 06:53 [Expert] — Asociația Betania: Când ceva îți ridică semne de întrebare, e bine să cauți răspunsuri cât mai devreme • 17:08 [Top Story] — Student urcat în podul unei clădiri a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Intervenție a pompierilor, poliției și ambulanței • 15:02 [Actualitate] — VIDEO: Au început lucrările de dezafectare a podului prăbușit de la Ciobănuș. Ce urmează pe DN 12A • 12:43 [Top Story] — Intervenție la SJU Bacău, după un accident grav pe E85. O femeie de 72 de ani, operată de urgență • 12:29 [Top Story] — Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, în fruntea uneia dintre cele trei liste pentru noul Birou Național al USR • 11:37 [Actualitate] — FOTO | Incendiu la o gospodărie din comuna Hemeiuș • 10:55 [Top Story] — Traseul 14 urmează să fie modificat. Autobuzele vor trece prin zona Pieței Centrale, potrivit unui proiect de hotărâre • 07:44 [Actualitate] — Bărbat resuscitat pe strada Banca Națională din Bacău, după o ceartă pentru un loc de parcare • 07:12 [Top Story] — Primăria Bacău se joacă de-a concursul pentru șefia Spitalului TBC. Regulamentul se schimbă, prevederile nelegale rămân • 06:53 [Expert] — Asociația Betania: Când ceva îți ridică semne de întrebare, e bine să cauți răspunsuri cât mai devreme

Istoria scoate la lumină adevăruri nespuse

Administrator

Bacăul, la un pas de mineriadă
• deși autoritățile județene spun și astăzi că n-a fost așa, minerii din Comănești au participat din plin la mineriada din iunie ’90 n cel care a scos la iveală participarea minerilor băcăuani la sinistrele evenimente din București a fost Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI n unii mineri recunosc acum că plecarea lor în capitală a fost pregătită din timp n ca să-i țină cît mai mult la București, un fost parlamentar de Bacău s-a oferit să le ducă minerilor salariile acolo

15 iunie 1990. Ultima zi a mineriadei. Era deja a treia acțiune în forță a ortacilor, însă avea să rămînă și cea mai sîngeroasă din istoria postdecembristă. După trei zile de la invadarea străzilor Bucureștilor și de bătut în stînga și-n dreapta pe oricine le ieșea în cale, minerii încep să se retragă. Printre ei, și cîteva sute de ortaci băcăuani, de la Mina din Comănești. Au trecut de-atunci 15 ani, însă despre implicarea minerilor de la noi din județ în acea încăierare nu s-a vorbit niciodată foarte deschis. Ba, mai mult, și astăzi, șefi județului de la acea vreme susțin că minerii comăneșteni n-au participat la evenimentele din București. Ei bine, au fost acolo. Cel care a scos la lumină întreaga poveste a fost Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), care a povestit firul evenimentelor din acele zile la un post de televiziune. Nouă, însă, povestea ne-a fost relatată de un fost miner din Comănești. Care a trăit din plin mineriada din iunie ’90.

„Seara, a ieșit președintele Ion Iliescu pe post și a făcut un apel la toți oamenii de bine să vină la București. Am simțit de atunci că o să mergem și noi, iar sentimentul mi-a fost întărit a doua zi dimineața. Eram mai multe secții în uzină, iar fiecare făcea dimineața apelul într-o sală. Erau în toată fabrica la vremea aia cam 5.000 de mineri. Eu eram venit de curînd din armată și am ascultat și eu alături de ceilalți colegi. De la tribună ni s-a spus că trebuie să mergem la București. Și ne-am dus. Toți, tot schimbul unu”, și-a început povestea Costel Nicodim, de 37 de ani, din Asău, care în ’90 era proaspăt angajat în Mina Comănești.
Minerii comăneșteni n-au avut mari probleme în a ajunge la București. O linie feroviară care făcea legătura dintre uzină și gară le-a facilitat plecarea. Cîteva sute de ortaci (Virgil Măgureanu vorbea de vreo 800 – n.r.) s-au suit în tren. Erau din Vermești, Lupeni, Lapoș Nord, alte patru secții de la Ral, dar și de pe dealuri.
Atunci, minerii n-au stat prea mult pe gînduri. Astăzi, însă, după atîtea discuții despre cele întîmplate, sînt convinși că au fost manipulați și că totul era regizat. „Am avut drum liber. Garnitura era gata lustruită, să ne ducă. Da, cred c-au fost regizate. Cînd am ajuns în Gara de Nord ne-am încolonat. Erau oameni de o parte și de alta, și ne aplaudau. Vă spun sincer, ne-au spus că bine am făcut că am venit în capitală, că nu mai este nici poliție, nimeni care să-i apere”, și-a continuat povestea Costel Nicodim.

Un parlamentar băcăuan vroia să-i țină în București

Din Gara de Nord, minerii băcăuani s-au îndreptat către Piața Victoriei. Au dat acolo peste foarte mulți civili, dar și alți oameni cu salopete, despre care Nicodim jură că nu erau mineri. Peste toți, „Iliescu, la balcon, striga «fără violență!». Ei bine, lucrurile nu mai puteau fi controlate. în stradă era un adevărat măcel. Imagini cumplite despre oameni nevinovați stîlciți în bătaie au făcut apoi înconjurul întregii lumi.
într-o primă fază, spune ortacul comăneștean, minerii băcăuani n-au participat la violențe. Recunoaște, însă, că au stat vreo 2 – 3 zile în față la Tîrgul Internațional (TIB). „Am dormit în fața clădirii, pe caldarîm. Ne aduceau acolo mîncare. Vreau să vă spun că un fost parlamentar băcăuan a venit la noi și s-a oferit să ne aducă salariile acolo, în București, că pentru noi era zi de plată. Aichimoaie (senatorul Ionel Aichimoaie – n.r.), fost director la noi. Vă dați seama că minerii ar mai fi stat, dacă ne aduceau banii. A spus că, dacă vrem, dă el imediat telefon la Bacău să ne-aducă banii. Unii au vrut, alții nu, și pînă la urmă nu s-a mai întîmplat nimic”, povestește Costel Nicodim.

Ai noștri doar i-au „cîrpit” pe vreo cîțiva

După ce a repetat de vreo cîteva ori că nu intenționează să facă rău nimănui și nici să dezgroape povești păstrate bine la naftalină, Costel Nicodim a recunoscut că și unii mineri din Comănești au participat la bătăi. „Din partea minerilor de la Comănești să știți că nu s-au făcut rele. Acuma știți cum e, cînd sînt oameni mulți, mai e și cîte-o oaie rătăcită. Au mai fost unii care au recurs la violență, însă noi am încercat să-i potolim”, a admis fostul miner. De exemplu, el a povestit că, la un moment dat, au fost cîțiva colegi ortaci care s-au luat de un bărbat despre care oamenii din apropiere le-ar fi spus că, în seara precedentă, umbla pe stradă îmbrăcat în uniformă de polițist. „L-au cîrpit pe acela”, ne-a istorisit bărbatul. A mai fost bătut, după cum susține Nicodim, și un alt trecător care le-a făcut niște scene obscene. Iar minerii s-au gîndit că lucrurile trebuie puse la punct.

Bacăul a trecut razant pe lîngă o mineriadă

Tot fostul șef al SRI a povestit la acea emisiune televizată că minerii comăneșteni, odată întorși în județul Bacău, ar fi avut intenția să se oprească și în Bacău. Să facă „ordine” și aici, nu doar în capitală. Ar fi urmat, foarte probabil, o nouă baie de sînge. L-am întrebat și pe Costel Nicodim dacă au existat astfel de discuții. într-o primă fază, omul a spus răspicat: „Nu am cunoștință de-așa ceva”, după care a explicat că, într-adevăr, au existat unele discuții în tren, pe drumul de întoarcere. Atunci, însă, unii mineri mai înfierbîntați au afirmat că „dom’le, tre să facem curățenie și la noi, nu doar în capitală. Hai să ne organizăm, să mergem acasă toți și să punem lucrurile în ordine”, și-a amintit minerul discuția dintre confrați. Nicodim susține, însă, că nu era vizat Bacăul, ci orașul Comănești. Și nici aici populația obișnuită, ci țiganii din zonă. „Știți cum e aici cu țiganii?! Acuma, fără ură de rasă sau altceva, dar ne fac numai probleme. Sînt răi, sînt murdari… Acuma, că poate s-a discutat și altceva, nu știu să vă spun. Că n-am fost în tot trenul”, ne-a declarat Nicodim.

Dumitru Bontaș: „Minerii au vrut, dar nu s-au mai dus la București”

înainte de a-l găsi pe Costel Nicodim și de a asculta de la el șirul întîmplărilor, am stat de vorbă cu fostul subprefect de la acea vreme, Dumitru Bontaș. De fapt, acesta a fost uns subprefect de la 1 august ’90, dar știa ce se întîmplă și era la curent cu evenimentele. încă din capul locului, însă, Dumitru Bontaș a ținut să facă o precizare: „Au fost intenții de a se organiza să plece, însă pînă la urmă minerii din Comănești au renunțat”, ne-a declarat el. Bontaș ne-a povestit că, la acea vreme, exista un Consiliu de Administrație al Prefecturii, în care erau cooptați reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Atunci s-a pus pe tapet și problema plecării minerilor din Comănești la mineriadă. Ortacii au plecat în capitală, au participat la violențe, însă și astăzi cei care au condus județul trăiesc cu convingerea că n-a fost așa.
Dumitru Bontaș a recunoscut că el n-a purtat discuții cu minerii, însă a spus că, după știința lui, cel care a făcut-o a fost prefectul de-atunci al județului Bacău, Viorel Hrebenciuc. Am insistat și noi să luăm legătura cu deputatul PSD de Bacău, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon în cursul zilei de ieri.

Țiganii din Ferentari au scăpat la mustață

Periplul minerilor comăneșteni în București s-a încheiat la Gara Băneasa. Costel Nicodim și-a amintit că printre ei se învîrteau o grămadă de civili. Cum, necum, printre ortaci s-a dus zvonul că țiganii din Ferentari s-au regrupat și au ieșit în stradă, să-și facă dreptate. Atît le-a trebuit minerilor. S-au întors în București, cu rabele în care fuseseră îmbarcați și trimiși acasă. Hazardul a făcut ca totul să fie un zvon fals, iar minerii să se mulțumească să facă cale-ntoarsă spre gară.
I-am spus lui Nicodim despre declarația fostului subprefect din ’90 și l-am întrebat ce crede el: „Ori n-a vrut să spună, ori chiar n-a știut”, a încheiat acesta. (Eduard ADAM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.