Caloriferele care pot schimba lumea

Benoni Ursu din Bacău are toate șansele să arunce în aer firmele producătoare de agent termic, cu invenția pe care a pus-o la punct și a brevetat-o. Cinci calorifere și un dispozitiv special, alimentate de la o priză. Aceasta este, în esență, invenția lui Benoni Ursu din Bacău, o invenție care ar putea pune într-o nouă lumină sistemele clasice de încălzire a unei locuințe. Cele cinci calorifere sînt construite din aluminiu și sînt legate între ele printr-un conductor electric. într-o zi, sistemul consumă, în medie, cît două becuri de 75 de watti și asigură în casă o temperatură și de 28 de grade Celsius. Dispozitivul a fost omologat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în martie 2005. „Consumul mediu de energie electrică al instalație de încălzire electrică a unei locuințe, în sezonul rece, este de aproximativ 150 wh lunar, cu cheltuieli lunare estimate de 300.000 de lei”, se arată în brevetul de invenție, pe care și-au pus semnătura specialiștii OSIM. De altfel, aceștia au acum în studiu o variantă perfecționată a sistemului de încălzire gîndit de Benoni Ursu, pe care acesta a depus-o spre omologare, la începutul acestui an.
Inventatorul băcăuan este oarecum zgîrcit cu amănuntele tehnice. Pe vremea lui Ceaușescu, o invenție i-a fost furată și, de atunci, preferă să discute doar cu cei care ar putea să aplice practic ideile sale. în esență,”cheia” instalației de încălzire o reprezintă un sistem microenergetic, care se alimentează cu tensiune și scoate tensiunea necesară pentru a alimenta încălzitoarele. „Secretul sînt caloriferele, care sînt construite din aluminiu. Prin ele circulă aer cald, încălzit de la niște rezistențe speciale. M-am gîndit că trebuie un fluid care să se încălzească ușor și să nu consume energie multă”, spune, laconic, Ursu.
Sistemul microenergetic, legat la caloriferele speciale, asigură încălzirea unei locuințe, pe timp de iarnă, cu un consum zilnic cît două becuri. Factura de întreținere s-ar putea reduce de la milioanele de lei lunar, la cîteva sute de mii în plus, plătiți pentru energia electrică utilizată. Instalația funcționează deja, experimental, în casa familiei Ursu. „Am gîndit acest sistem în special pentru zonele rurale, unde nu există conducte de gaz, dar cred că poate fi aplicată oriunde în altă parte. Știu că este greu de acceptat o asemenea invenție, dar eu nu concurez cu nimeni, eu aduc, pur și simplu, o alternativă”, ne-a declarat inventatorul, convins că sistemul este aplicabil la scară mondială. El va ieși săptămîna viitoare cu invenția la un salon de profil din Bacău, apoi vrea să caute clienți în străinătate, care să se convingă practic că sistemul funcționează. „Detaliile nu le pot oferi decît cuiva interesat să realizeze industrial un prototip. Din păcate, sînt pensionar și nu am avut bani să ajung cu invenția la saloanele de la Bruxelles sau Geneva. Iar în țară, mă tem că nimeni nu va fi interesat de idee”, mărturisește Benoni Ursu. El crede că, dincolo de prețul foarte mic al întreținerii, sistemul său are avantajul că este nepoluant și reduce consumul de lemn de foc.

O invenție la care a lucrat 20 de ani

Apartamentul familiei Ursu e un laborator improvizat, dar și un atelier de pictură. De cîțiva ani, de cînd a ieșit la pensie, Benoni Ursu a pus mîna pe pensulă și a reprodus sute de tablouri celebre ale lumii. O pasiune de mic copil, pe care și-o permite între două calcule făcute pentru vreo invenție. „De cînd sînt pensionar am cinci invenții brevetate și alte două, depuse la OSIM. Toate experimentate și realizate practic prin forțe proprii”, spune inventatorul, care ne invită apoi să-i vizităm „laboratorul”. Unul dintre balcoanele casei e plin de scule, resturi de materiale și obiecte aparent fără vreo importanță. „Aici este institutul meu de cercetări și proiectări”, spune, rîzînd, Benoni Ursu.
Din 1975 și pînă acum, el a adunat 12 brevete de invenție. Este, însă, convins că, pe acolo pe unde a mai lucrat și a perfecționat tot felul de unelte, a mai lăsat în urmă invenții sau inovații, nebrevetate. Prima dată a mers la OSIM în 1975, cînd a pus la punct o „instalație de învățămînt programat”. Un fel de precursor al actualului sistem on-line. „Eram maistru-instructor la Liceul «Anghel Saligny» din Bacău și m-am gîndit la un sistem de evaluare a elevilor, care să nu poată fi contestat. Am inventat niște aparate oarecum similare laptopurilor de astăzi. Elevii stăteau în bănci, iar profesorul, de la un pupitru, putea să îi testeze. Elevii primeau întrebările pe ecran, răspundeau, iar, la final, sistemul dădea nota, în funcție de corectitudinea răspunsurilor. întrebările erau alese aleatoriu de sistem. Se putea verifica un număr mare de elevi, într-un timp scurt. Sistemul a funcționat la noi în liceu, dar a cam speriat și l-au retras după cîțiva ani”, povestește Benoni Ursu.
Din vremea lui Ceaușescu a apărut și interesul pentru un sistem alternativ de încălzire. „Era îngrozitor, în casă aveam 12-14 grade, aveam copii și m-am gîndit că trebuie să fac ceva. Prima variantă a fost rudimentară: o cutie de tablă, în care puneam o placă de fontă, încălzită pe aragaz. Mai reușeam să dezmorțesc prin casă. Apoi, m-am tot gîndit cum să fac. Am pus la punct caloriferele, apoi am perfecționat sistemul”, spune Ursu. Cel mai mult a lucrat prin anii ’90. Atunci a plecat în Libia, împreună cu familia. „Soția, fiica și fiul meu, toți trei cadre sanitare, au avut un contract în Libia. M-au luat și pe mine, pe post de bucătar al familiei. Acolo am avut timp și am muncit mult la calorifere”, povestește inventatorul, al cărui fiu a rămas în Libia, unde s-a căsătorit cu o filipineză.

„Cineva, sus, m-a ajutat”

Benoni Ursu e convins că Dumnezeu l-a ajutat în toată munca sa. „Sigur am fost ajutat. Au fost lucruri la care nu credeam că există soluții și am gîndit luni de zile cîte o rezolvare. Și, dintr-o dată, m-am trezit noaptea, pe la 3,00, cu soluția în minte”, mărturisește inventatorul. Așa s-a întîmplat și cu caloriferele din aluminiu, prin care circulă aer și care consumă cît două becuri într-o lună. Dar și cu alte invenții.
Curiozitate, spirit practic sau ajutor divin? Cîte puțin din fiecare, concretizate în 12 invenții, dintre care una pare revoluționară. Fiecare, făcute cu imaginație, dar și cu multă muncă. „De mic am muncit. La 12 ani, m-am angajat la Șantierul H4, unde s-a construit viitoarea Uzină de Reparații Avioane – URA. Terminasem șapte clase, pentru că m-au dat la școală la cinci ani, din cauza războiului. Nu puteam să mă înscriu la liceu, că nu aveam 14 ani, așa că m-am dus să muncesc”, povestește Benoni Ursu, care își amintește că a tăiat porumbul de pe locul actualului Aerostar. După doi ani de muncă, a plecat la școală profesională, apoi s-a întors în uzină. A făcutliceul, secție reală, școală de maiștri și tot felul de cursuri de perfecționare.
Deși foarte tînăr, a fost singurul muncitor care a asigurat reparațiile la sofisticatele, pe acea vreme, strunguri aduse în URA din străinătate. Aici a pus la punct și primele invenții și inovații. „Am făcut tot felul de lucruri, estimez că peste 200 de inovații și invenții, dar nu le-am brevetat. Eram prea tînăr, nu realizam. Cu siguranță sudarea plasticului a fost o invenție, dar a rămas nebrevetată”, spune Benoni Ursu. La 27 de ani, a decis să plece de la URA, ca maistru instructor la Liceul „Anghel Saligny”, fostul liceu de construcții, de unde a ieșit la pensie, după 33 de ani de muncă. Vorbește cu plăcere despre foștii elevi și spune că a avut cu ei o relație deosebită. Aici a brevetat prima invenție, instalația de învățămînt programat, un soi de precursor al internetului.
La 67 de ani, Benoni Ursu se mîndrește cu nepoții, copiii și invențiile lui. Dar și cu tablourile sale, mai ales că pictura a fost o pasiune veche. „Să știți că nu sînt un încuiat. Joc fotbal, înot, spun prostii. Dar nu am liniște. Cum să ai liniște, dacă așa te-a lăsat Dumnezeu?”. (Nicoleta BICHESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!