Viitorul învățămîntului universitar de stat se clatină pe an ce trece. Una din primele măsuri luate de Ministerul Educației și Cercetării, care a afectat în mod direct Universtatea Bacău, a fost scăderea numărului de locuri fără taxă. Tinerii care vor dori să aibă statut de student la una din facultățile băcăuane vor trebuie să se gîndească bine înainte de a alege. Pentru anul de studiu 2005-2006, la Universitatea Bacău vor fi cu 50 mai puține locuri fără taxă decît anul trecut. Situația a provocat nemulțumirea unora dintre decanii celor cinci facultăți ale Universității băcăuane. Mai mult, deși lucrurile fuseseră lămurite încă din primăvară, problema locurilor fără taxă și repartiția lor pe facultăți a fost repusă pe tapet la întîlnirea conducerii Universității Bacău cu decanii de la Inginerie, Litere, Științe, Științe Economice, și Educație Fizică și Sport. Unii au sperat într-o modificare a distribuției locurilor, dar nu a fost așa. Astfel, în anul universitar 2005-2006, absolvenții învățămîntului preuniversitar vor avea la dispoziție la Universitatea Bacău 450 de locuri fără taxă și 675 cu taxă, adică 150 la sută din numărul celor fără taxă. La Facultatea de Inginerie vor fi 248 de locuri, la Facultatea de Litere 58 de locuri, la Educație Fizică și Sport 53 de locuri, la Facultatea de Științe 53 de locuri, iar la Științe Economice 38 de locuri fără taxă. „Acestea au fost împărțite pe criteriile menționate în adresa dată de Ministerul Educației și Cercetării. Evident, de bază au fost și numărul de locuri existente anul trecut, cînd acestea au venit pe specializări”, ne-a mai spus rectorul Ghiorghiță. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.